17.8 C
Craiova
Saturday, 29 August, 2026
Autor: Cristina Cârstea Clinica de Chirurgie Plastică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a fost renovată complet. Au fost făcute reamenajări, s-a zugrăvit, s-a înlocuit instalația electrică și sanitară, iar datorită companiei Ford, clinica dispune acum de 35 de paturi noi. În curând se vor finaliza și lucrările...
Autor: Cristina Cârstea În ultimul an, la SCJU Craiova s-au schimbat 3 manageri și 6 directori medicali, ceea ce a îngreunat activitatea spitalului. Inaugurată în 2018, Clinica de Cardiologie Intervențională încă nu poate asigura intervenții medicale în regim de urgență, ci doar pe bază de programare, din cauza lipsei de...
Astăzi Asociația Dincolo de azi a organizat evenimentul "Copilăria în Culori: Ziua Emoțiilor și Râsetelor". Acesta s-a desfășurat la Debarcaderul din Parcul Nicolae Romanescu. În spiritul celebrării zilei de 1 iunie, acest eveniment este dedicat copiilor din Secția de Oncopediatrie a Spitalului Clinic Județean...
Autor: Cristina Cârstea Viviana Mudava este unul dintre absolvenții primei promoții a Universității de Medicină și Farmacie din Craiova. Timp de 32 de ani a profesat ca medic laborant în județul Dolj, iar în anul 2014 a decis să plece în Franța pentru a şi continua activitatea. Acolo, dr. Viviana...
Autor: Cristina Cârstea Sistemul Medical MedLife aniversează astăzi 5 ani de activitate în Craiova. Pentru a marca acest eveniment, a fost organizată Conferința „Zilele MedLife Craiova”, ce are ca temă „Abordarea modernă a pacientului oncologic în cadrul Sistemului Medical MedLife”.Evenimentul se desfăşoară la Ramada Plaza by Wyndham Craiova şi este...
Autor: Cristina Cârstea Elevii Şcolii Postliceale Telologico-Sanitare "Sf. Iosif" din Craiova se pregătesc pentru începerea stagiilor de pregătire practică. O parte dintre elevi vor pleca în luna martie într-unul dintre cele mai moderne spitale din Italia, unde vor efectua stagiile de pregătire profesională în cele mai bune condiții. Aceştia vor...
Așa ar putea arăta viitorul în spitale, un viitor care să ușureze munca titanică a doctorilor. Robotul "Mihaela " a fost adus la viață în doar 48 de ore, de cinci adolescenți din Craiova. Acestia fac parte din echipa de Robotica Soft Hoarders.„Mihaela va veni să ne...
            Revelionul vine cu o tradiţie zgomotoasă şi periculoasă. În această perioadă, din păcate, patologia traumatică oftalmologică este frecvent întâlnită. Leziunile traumatice oftalmologice se caracterizează printr-o mare varietate de cauze, manifestări clinice şi severitate. Unele sunt minore şi se pot vindeca prin aplicarea unui simplu tratament local,...
In cadrul clinicii, doamna doctor Larisa Băltărețu vă pune la dispoziție servicii medicale de înaltă calitate, pe măsura așteptărilor dumneavoastră. Printre acestea se numără terapia Micro-Needling Dermapen, folosită pentru intinderea pielii, lifting si rejuvenare si prevenirea imbătranirii pielii,inductie naturala de colagen,hiperpigmentare/hipopigmentare cicatrici post...
Autor: Cristina Cârstea În această dimineață, la Centrul Balnear Green House-cel mai modern centru de refacere, recuperare și întreținere din Oltenia, dr. Doinița Stănescu, se afla alături de pacienții săi, pregătiți să înceapă şedințele de ozonoterapie. Ozonoterapia este o procedură de întreținere şi tratament la care apelează tot mai multe...