„Trebuie să încercăm să găsim un echilibru între medicina alopată şi medicina naturistă!”-dr. Viviana Mudava

0
1071

Autor: Cristina Cârstea

Viviana Mudava este unul dintre absolvenții primei promoții a Universității de Medicină și Farmacie din Craiova. Timp de 32 de ani a profesat ca medic laborant în județul Dolj, iar în anul 2014 a decis să plece în Franța pentru a şi continua activitatea. Acolo, dr. Viviana Mudava a lucrat într-un laborator de analize, folosind o tehnologie extrem de avansată. A găsit un alt sistem de muncă și o altă tehnologie față de cea din România, dar care însă face ca medicul să nu-și mai găsească locul în laborator,motiv pentru care aceasta s-a orientat spre o altă specializare-naturopatia.

„Naturopatia sau medicina naturistă reprezintă un sistem de terapii si tratamente ce se bazeaza exclusiv pe remedii naturale și cuprinde mai multe ramuri precum fitoterapia, aromaterapia sau oligoterapia. Naturopatia nu este practicată doar de medici și atunci nu se poate pune un diagnostic, ci presupune o evaluare a stării de sănătate. Am fost pasionată dintotdeauna de medicina naturistă. Am ales însă medicina de laborator fiindcă este o ramură fundamentală a medicinei. În România, încă mai este nevoie de medici de laborator, dar în Franța, unde am lucrat mai bine de trei ani, nu.”, ne informează dr. Viviana Mudava, medic primar medicină de laborator

Dr. Viviana mudava a urmat cursuri de naturopatie în Franța

„În Franța am avut posibilitatea de a face cursuri de naturopatie, cursuri care au durat doi ani. Am lucrat atât acolo, cat şi aici, însă în România oamenii înțeleg mai greu ce presupune naturopatia. Este o mare diferență între aceasta și medicina alopată. În cadrul medicinei naturiste pacientul beneficiază de mai multă atenție din partea medicului. Pentru a evalua corect starea de sănătate eu îi acord fiecărui pacient cel puțin două ore, timp în care comunic foarte mult cu acesta.

De asemenea dețin și un soft profesional și un scanner de biorezonanță pentru scanarea irisului pentru a realiza o investigație la un nivel înalt. Dacă este ceva care îmi atrage atenția în mod deosebit, trimit pacientul mai departe, către colegii din medicina clasică. Unul dintre avantajele medicinei naturiste este faptul că vede pacientul holistic, spre deosebire de medicina clasică, unde timpul pentru consultație este scurt.”, spune medicul

„Există două categorii de pacienți-pacienții vârstnici intoxicați cu medicamente și pacienții tineri, care au o viață foarte agitată”

„Aș putea împărți pacienții pe care îi am acum în două categorii. Prima categorie este reprezentată de pacienții de vârsta a doua sau a treia cu un stil de viață relativ corect, dar care sunt intoxicați cu medicamente. Majoritatea dintre aceştia sunt bolnavi cronic, însă din cauza tuturor acestor medicamente se produc dereglări în organism. Este foarte important ca înainte de a apela la medicamente să încercăm să corectăm alimentația și să observăm dacă se produc schimbări, iar dacă nu, abia atunci se poate trece la medicamente. Cealaltă categorie de pacienți este reprezentată de tineri. Majoritatea dintre ei muncesc foarte mult, au o viață foarte agitată și nu respectă programul de masă și de somn, iar din această cauză se produc foarte multe dereglări la nivelul organismului.”, afirmă dr. Viviana Mudava

Cum se realizeaza evaluarea stării de sănătate a pacientului?

„Se efectuează o anamneză amănunțită prin care descopăr care sunt problemele de care a suferit pacientul de-a lungul timpului, ce fel de medicamente ia şi ce probleme are în momentul în care se prezintă la cabinet. Se realizeaza apoi un examen clinic, o scanare și se recomandă un tratament naturist. Eu încerc pe cât posibil să înlocuiesc medicamentele alopate cu cele naturale. Înlocuirea se face treptat, niciodată nu se dă la o parte un medicament alopat pentru că se poate intra în sevraj. Sunt însă și boli în care nu se poate face trecerea la medicamentele naturale. Trebuie însă să încercăm să îmbină medicina alopată cu naturopatia. Din fericire, oamenii au început să fie foarte receptiv la această schimbare și să își îmbunătățească stilul de viață.”, ne informează dr. Viviana Mudava

Care este diferența dintre medicamentele alopate și cele naturale?

„Una dintre diferențele dintre medicamentele alopate și medicamentele naturale o reprezintă faptul că un medicament natural acționează din profunzime spre suprafață mergând la cauză în timp ce medicamentul alopat acționează strict asupra efectului. În cazul medicamentelor naturale vindecarea se realizează pe o perioadă mai lungă de timp, însă rezultatele sunt vizibile iar pacienții nu prezintă efectele secundare.”, a mai precizat medic primar medicină de laborator, dr. Viviana Mudava.