Material realizat de psihoterapeutul Simona Nuță
Deși se vorbește mai mult despre emoțiile de examen vara, în preajma evaluărilor naționale și examenului de bacalaureat, adevărul este că a-ți reduce sau controla emoțiile când ești evaluat este o abilitate utilă în majoritatea vieții. Chiar și după ce școala și facultatea sunt gata, mulți dintre noi continuăm să fim evaluați periodic în profesia aleasă, schimbăm cariera, dăm teste de limbă, examen de conducere, etc.
Când eşti cu 2-3 zile înaintea unui examen, timpul pentru învăţare s-a cam terminat. Este chiar contraindicat să mai înveţi (sub aspectul acumulării de informaţii) cu atât de puţin timp înainte. Informaţiile noi au nevoie oricum de 2-3 zile pentru a se stabiliza în memorie şi adesea faptul de a “înghesui” totul pe ultimii metri mai mult crează confuzie mentală şi stres. Un elev conştiincios a acoperit deja integral şi poate de mai multe ori materia necesară, rămânând ca pe ultima sută de metri eventual să mai recapituleze câteva puncte importante şi să îşi clarifice mintea.
O primă strategie pe care ei o pot încerca este conștientizarea acestor surse de stres și a nivelului controlului personal pe care îl au, astfel încât să realizeze care sunt în afara posibilității lor de control și care sunt într-o oarecare măsură controlabile, urmând să discute și să noteze împreună cu părinții pașii pe care îi pot face pentru a prelua controlul acolo unde e posibil. De exemplu, una din fricile intense (aproape paralizante) din această perioadă este de a nu a avea temperatură peste cea acceptabilă la intrarea în examen – este unul dintre lucrurile pentru care părinții și copiii se auto-responsabilizează excesiv și care e doar într-o oarecare măsură controlabil (prin măsurile de distanțare socială și de prevenire). Acest gen de stresori nemaiîntâlniți “planează” asupra proiecției pe care copiii și-o fac asupra evenimentului și afectează negativ capacitatea lor de concentrare, deoarece ei nu găsesc în repertoriul lor de metode de coping una potrivită pentru a gestiona situația. Recomandarea ar fi să se discute explicit și deschis cu părinții temerea și să se găsească soluții pentru amenințarea care planează, astfel încât să se evite ca aceasta să reprezinte o catastrofă.
O a doua strategie este legată de etapizarea mai clară a pregătirii, care poate începe de la realizarea unui program/plaificare zilnică, mai ales pentru timpul rămas pentru recapitularea finală. Copiii (și părinții lor) se confruntă cu lipsa de structură caracteristică pregătirii școlare “de acasă”, în paralel cu volumul substanțial al materiei pe care e necesar să o stăpânească, ceea ce generează o încărcătură uriașă pentru memoria lor de lucru. Este recomandat să facem dimineața un program zilnic cu intervale orare scrise în care ne pregătim “la mate” sau “la română” și doar la acestea și încercăm să nu ne gândim la ce știm și ce nu știm din întreaga materie, ci doar la exercițiile pe care le rezolvăm direct. Este esențial să evităm evaluările globale (“nu mai știu nimic”, “parcă am uitat tot”) și să ne centrăm pe mici recapitulări sau exerciții cu finalitate clară, verificabilă, care să dea senzația de competență. În acest sens, se poate realiza o listă de verificare în paralel cu obiectivele zilnice în program, astfel încât la finalul zilei să fie clare mini-progresele făcute. Dacă unele puncte nu au fost atinse, lista e flexibilă și obiectivele pot fi mutate pe ziua următoare.
De asemenea, tot la acest nivel al strategiilor de ansamblu, aș recomanda limitarea contactului pe care copiii îl au cu alte surse posibile de stres (colegi, mass-media, rețele de socializare) și discutarea deschisă și critică a informațiilor pe care ei le culeg din acestea. Au existat multe măsuri și informații contradictorii, precum și zvonuri care au alarmat și dezarmat, sau chiar au oferit speranțe false (“se amână”, “nu se mai susține”) – în această situație, părinții se pot constitui în filtre ale informației, care să îi ajute pe copiii lor să distingă informațiile oficiale de cele care pot induce în eroare. Strategia cea mai indicată este ca în această perioadă rămasă să fie limitată la minimum expunerea la aceste informații, ceea ce înseamnă precizarea unor modalități de relaxare în micile pauze pe care copiii le au care să nu implice doar navigarea pe rețelele de socializare, ci scurte plimbări, muzică, discuții pe teme neutre. Adesea, părinții se implică mai mult în organizarea etapelor de învățare, dar pauzele pot aduce noi informații incerte care se traduc în încărcătură cognitivă și emoțională suplimentară, astfel încât e util în timpul rămas să acordăm atenție și planificării acestora.
Câteva dintre lucrurile pe care le pot face părinții pentru a-și ajuta copiii care urmează să susțină examene:
– Să le asculte nevoile, emoțiile, trăirile din această perioadă. Să îi încurajeze să vorbească despre ce gânduri au, cum se simt. În aceste discuții să îi asculte într-un mod activ și înțelegător (fără a le spune să nu își facă griji, să nu se streseze) arătându-le că îi înțeleg, că ceea ce simt este normal, iar că ei, părinții, le sunt alături să îi ajute și susțină în această perioadă mai dificilă.
– Să evite să pună presiune pe copii criticându-i că nu fac destul sau setând așteptări extrem de mari de la ei, cum ar fi rezultate perfecte sau nerealiste.
Aceste critici și așteptări sunt percepute de către copii ca presiune, respectiv că nu sunt suficient de buni și că nu sunt apreciați de către părinți decât dacă sunt perfecți sau au rezultate perfecte. Această percepție a copiilor duce la griji perfecționiste (Ex. ‘Trebuie să fiu perfect ca să fiu acceptat’, ‘Dacă voi greși, voi fi respins’) care creează stres, anxietate și vinovăție și care pot chiar să ducă la rezultatul opus (note mici la examene). În schimb, ce pot face părinții pentru a-și motiva într-un mod sănătos copiii este să le transmită mesajul că au încredere în potențialul lor de a reuși să realizeze ceea ce-și propun prin efort susținut.
Atunci când îi asistă la teme sau când vorbesc despre școală, învățare, pregătire, e de dorit ca părinții să manifeste, cât de frecvent posibil, emoții pozitive (ex. ‘Ce mândru sunt că ai reușit să finalizezi ceea ce ți-ai propus! Sunt curios cum ai rezolvat problema aceea grea?’ ‘Ce mă bucur să aud că ai reușit! Tema aceasta a fost chiar una foarte grea și totuși ai reușit să te străduiești până ai reușit, sunt foarte bucuros să văd asta!’). Astfel, copiii vor asocia învățarea, pregătirea, efortul depus cu emoții pozitive, au ocazia să simtă satisfacția care îi motivează pentru învățare. În schimb, atunci când părinții manifestă preponderent emoții negative (ex. furie, enervare, dezamăgire, critică) în discuțiile cu copiii despre școală, examen, pregătire, copiii vor asocia învățarea cu dezamăgire, insatisfacție, vinovăție și asta poate duce la evitarea învățării, la o motivație nesănătoasă care îi conduce la eșec.
Este important ca părinții să sublinieze importanța efortului și a procesului de a învăța și rezolva diversele sarcini școlare, și nu importanța inteligenței/talentului sau a rezultatului în sine. De exemplu, când reușesc să rezolve o problemă, este de dorit să li se spună: ‘Bravo, ai reușit să rezolvi problema pentru că ai muncit!’ (și nu că au rezolvat problema pentru că sunt deștepți, isteți). Astfel, copiii învață că efortul este cel care duce la un rezultat dorit, și nu un talent anume (pe care dacă nu îl au, ei vor crede că nu are rost să încerce pentru că cred că vor eșua). Tot aici se obține și motivarea copilului pentru a reuși să rezolve probleme, nu pentru a obține o notă anume. Astfel, el învață că a ști să faci lucruri este valoros în sine, și nu doar nota obținută. O astfel de motivație este mai eficientă pe termen lung, determinând efortul constant, independent de evaluare.
Nu în ultimul rând, este util ca părinții să îi ajute pe copiii lor în a-și face programul de învățat și a învăța susținându-i să aleagă ei, copiii, cum le este mai bine, fără a li se impune ce, cum și când să facă, ci mai degrabă prin a le sta la dispoziție să îi ajute cu ceea ce au nevoie (Ex. ‘Cum preferi, să începi cu materia x sau materia y? Să vedem împreună cum este mai bine pentru tine, să începi cu ceea ce e mai greu sau cu ce este mai ușor?’) E important ca copiii să învețe să își organizeze propria învățare, să învețe să se autoevalueze și să se cunoască cât mai bine, respectiv să se automonitorizeze, iar în acest proces părinții să joace rolul de ghid, fără a exercita un control foarte crescut asupra lor, dar să fie prezenți activ în acest proces și să își susțină copiii atunci când au nevoie și cu ceea ce au ei nevoie.
