Doljul, la un an sub conducerea lui Cosmin Vasile

0
932

La 1 an de la desemnarea în funcție, Președintele Consiliului Judeșean Dolj (CJ), Cosmin Vasile a a evaluat realizările importante ale CJ în perioada noiembrie 2020 – octombrie 2021. Unele dintre cele mai importante activități s-au înregistrat în domeniul sănătății, cap de afiș fiind Modernizarea și extinderea UPU a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, investițiile ajungând la aproape 17 milioane de lei.
“În perioada noiembrie 2020 – octombrie 2021, cea mai importantă investiție a Consiliului Județean Dolj – „Modernizarea și extinderea Unității de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova“ – a fost finalizată, urmând să fie recepționată în scurt timp. Cu o valoare totală de 16.961.879 de lei, fără TVA, demersul, finanțat din fonduri europene, a urmărit lucrări de reabilitare și modernizare ale spațiilor existente în care funcționează UPU, extinderea lor cu două noi corpuri de clădire, precum și realizarea unei pasarele de legătură cu corpul principal al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova”, a declarat Președintele CJ, Cosmin Vasile, care a menționat și detalii despre Unitatea Funcțională pentru Arși.

“În principalul imobil construit pentru UPU au fost asigurate spații pentru funcționarea unei noi structuri, strict necesare la nivelul regiunii Oltenia – Unitatea Funcțională pentru Arși, a cărei înființare a fost susținută de Consiliul Județean Dolj inclusiv din punct de vedere financiar, prin alocarea unei sune de 320.000 de lei în vedea procurării dotărilor”, a adăugat președintele CJ Dolj. Deasemenea, Clinicile de Oncologie și Dermatologie din cadrul SJU Dolj sunt în plin proces de reabilitare, la fel ca și Institutul de Medicină Legală. “În ianuarie 2021, au fost demarate lucrările de reabilitare a clădirii în care funcționează Clinicile de Oncologie și Dermatologie de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, intervențiile desfășurându-se în cadrul proiectului „Creșterea eficienței energetice, a rezistenței și stabilității clădirii publice (Corp C2) situată în Str. Tabaci, nr. 1, Municipiul Craiova, Județul Dolj“, cu o valoare totală de 2,8 milioane de euro, pentru care s-au obținut fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020. Totodată, au început lucrările de reabilitare a imobilelor în care se află Institutul de Medicină Legală Craiova, finanțarea fiind asigurată din bugetul propriu al administrației județene. Investiția vizează refacerea celor patru corpuri de clădire în care funcționează IML și, odată finalizată, va crea condiții moderne și sigure pentru desfășurarea activității curente”, a mai spus Președintele CJ Dolj.
La nivelul infrstructurii de transport, au fost modernizate mai multe drumuri și rețele rutiere la nivelul județului Dolj. Acestea includ lucrări ample, printre care modernziarea celui mai lung drum din județ, DJ 561A Giurgița – Plenița – limita județului Mehedinți, sau DJ 552 Craiova – Cetate, unde se lucrează inclusiv la podul de la Bucovăț. “În prezent, lucrările de modernizare a celei mai lungi artere din cadrul infrastructurii de drumuri, DJ 561A Giurgița – Băilești – Moțăței – Plenița – limita județului Mehedinți, care măsoară aproximativ 70 de kilometri și care conectează 7 localități, cu o populație totală de 43.831 de persoane, se află în plină desfășurare. În vederea realizării acestei investiții, Consiliul Județean Dolj a obținut finanțare prin 2 proiecte, corespunzând celor 2 tronsoane în care a fost segmentat drumul, cu o valoare cumulată de 47,8 milioane de euro, depuse în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020. În perioada de referință, s-au desfășurat lucrări la un alt demers major, care vizează modernizarea DJ 552 Craiova – Bucovăț – Terpezița – Sălcuța – Caraula – Cetate, al doilea drum județean ca lungime din Dolj (67,571 kilometri). Această importantă arteră asigură legătura municipiului reședință de județ cu 7 comune, deservind un areal cu 327.013 persoane. Proiectul, cu o valoare totală de 49,3 milioane de euro, se derulează în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020”, a ad[ugat Cosmin Vasile.
Digitalizarea a fost un alt capitol pe care CJ Dolj a pus accent în ultimul an odată cu lansarea noilor platforme electronice ale instituției și a site-ului modernizat. “Ca rezultat al proiectului „Simplificarea Procedurilor prin Eficientizare și Digitalizare la Consiliul Județean“, implementat cu finanțare europeană prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014 – 2020, la dispoziția cetățenilor a fost pusă o secțiune web dedicată bugetării participative. Astfel, toți cei interesați pot să avanseze aici propuneri de investiții, în principalele domenii gestionate de administrația publică județeană, sau își pot exprima opinia, prin vot, asupra proiectelor propuse fie de către cetățeni, fie de Consiliul Județean Dolj. De asemenea, tot în cadrul acestui demers, a fost creată platforma eportal.cjdolj.ro, prin intermediul căreia cetățenii pot depune, solicita și obține online o serie de documente aferente celor mai importante servicii oferite de Consiliul Județean Dolj: avize pentru certificate de urbanism, înștiințări privind începerea sau terminarea lucrărilor de construire ori de desființare, acorduri prealabile pentru executarea de lucrări în zona drumurilor județene, acorduri privind efectuarea de lucrări în clădirile de patrimoniu județean, licențe de traseu pentru transportul de persoane, cereri de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap sau solicitări de internare în unitățile de asistență medico-socială”, a conchis Președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.