O fostă sportivă de performanță, căreia nu i se mai dădea nicio șansă la viață în urma unui stop cardio-respirator, se recuperează miraculos cu ajutorul echipelor medicale ale Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova

0
4676

Medicina se face cu sufletul. Am cunoscut ca jurnalist, medici care își iubesc atât de mult profesia pentru că de multe ori acești oameni sunt obligați să lucreze cot la cot cu Dumnezeu. Am promis că voi povesti unele dintre miracolele la care am fost părtașă. Vă spun azi povestea unei sportive de performanță din Craiova care nu ar fi avut nicio șansă după legile medicinei.

Pentru Aura M., ziua de 4 august a fost una dintre cele mai negre zile din viața ei, deși nimeni și nimic nu prevestea o nenorocire. A căzut pe stradă. Cei care se aflau în acea dimineață in zona Ciupercă din Craiova au sărit s-o ajute. O voce fermă se aude din spate: „Lăsați-mă s-o văd. Sunt medic!”

Deși șansele la o viață normală erau aproape zero, Aura a ajuns acum pe mâna unei echipe care merită tot respectul: Conf. Dr. Carmen Valeria Albu, Doctor în medicină, Medic primar neurolog Spitalul de Neuropsihiatrie din Craiova și Șef Lucrări Dr. Ana Maria Bumbea, medic primar reabilitare medicală şi medic specialist reumatologie, din cadrul Secției de Recuperare Neurologică a Spitalului de Neuropsihiatrie din Craiova

Directorul Spitalului, ec. Anca Tudor, ne-a declarat: ”Atât de mult ne dorim să-i salvăm pe pacienți, dar nu întodeauna depinde de noi. Echipa medicală care s-a ocupat de acest caz a lucrat cot la cot cu Dumnezeu. Nu-mi vine să cred că această pacientă s-a putut ridica. Poate să înghită și face progrese în fiecare zi. Suntem atât de fericiți”!

Șef lucrări dr. Ana Maria Bumbea, medic primar recuperare medicală:

“Discutăm despre un caz disperat al unei foste sportive de performanță. Pacienta în vârsta de 55 de ani a fost diagonsticată cu patologie severă cardiacă și care în urmă cu 2 luni a făcut un stop cardio-respirator. Aceasta a căzut în plină strada, dar a fost resucitată cu succes pentru ca a avut norocul să-i acorde primul ajutor chiar un medic. Din păcate însă a rămas cu o patologie neurologică și cu tulburări cognitive severe pe fondul unui status vegetativ  care acum începe să se reducă. Ca și evoluție în timp și în urma terapiei primite în Spitalul de Neuropsihiatrie în secția de neurologie și în sectia de recuperare, pacienta începe să-și revină.

Pacienta a venit cu dizabilitate severă, decondiționată fizic, atât pe fondul patologiei neurologice, cât și pe fondul imobilizării prelungite care a condus la o patologie locală de tip escară, pacienta a răspuns nesperat de bine la terapie. Am avut un succes la care nu am sperat nicio secundă atunci când am primit-o în secția noastră. Toată echipa s-a implicat în acest caz: medic, asistenți, kinetoterapeuți, etc. Vreau să aduc în atenția publică faptul că în această perioadă foarte grea există sectoare non-covid de boli cronice care trebuie să se ocupe de acești pacienți. Cazul despre care dumneavoastră ne-ati întrebat este dovada că în această perioadă am putut s-o salvăm având în vedere gravitatea cazului. Imaginați-vă că pacienții cu boli neurologice cronice nu pot fi lăsați fără asistență medicală pentru că au nevoie de o atenție deosebită. La noi în spital acești pacienți beneficiază de toată atenția prin implicarea echipelor medicale.”

Fiica pacientei:

”Mulțumesc din inimă întregii echipe medicale. Pe 4 august, mami a căzut pe stradă. Norocul ei a fost că primul ajutor a fost acordat de un medic care în acel moment se afla în zonă. La spital a stat în comă indusă la terapie intensiva. Medicii nu i-au acordat prea multe șanse. Ni s -a spus că dacă va supraviețui va rămâne “legumă”. După ce a fost stabilizată din punct de vedere cardiologic, dr.Țiereanu ne-a recomandat să o ducem într-un spital de neurologie. A ajuns la dr. Albu în secția de neurologie a Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova dar ni s-a spus că șansa mamei depinde de Dumnezeu.”

Dir. Spitalului de Neuropsihiatrie, ec. Anca Tudor:

“Atunci cand am preluat această pacientă nimeni nu-i prea dădea nicio șansă. M-am gândit că echipele medicale trebuie să lucreze cot la cot cu Dumnezeu. Din fericire așa a fost. Vreau ca această pacientă să plece de aici pe picioarele ei. Mulțumesc acestui colectiv atât de dedicat Sănătății pacienților. Suntem în plină pandemie, este adevarat, dar sunt pacienți cronici care au nevoie de medici, de asistenți, de medicație de specialitate.”