TACSSYD-primul congres din Oltenia dedicat exclusiv Chirurgiei are loc zilele acestea la UMF Craiova

0
1544

Autor: Cristina  Cârstea

Aseară, în Aula Magna a Universității de Medicină şi Farmacie din Craiova, a avut loc ceremonia de deschidere a celei de-a doua ediții a congresului anual de chirurgie dedicat studenților şi medicilor tineri TACSSYD- „The Anual Congres of Surgery of Students and the young doctors”. Evenimentul este organizat de către SSCR- filiala Craiova, cu sprijinul celorlalte filiale din țară şi se va desfăşura până pe data de 12 octombrie.

„TACSSYD este primul congres din Oltenia ce se axează numai pe sfera chirurgicală reunind toate ramurile-oftalmologie, urologie, chirurgie generala, chirurgie plastică sau toracica şi se adresează atât studenților, cât şi tinerilor medici. Programul este foarte complex. Avem inclusiv acreditare de la Colegiul Medicilor din România.

Aseară a avut loc ceremonia de deschidere, iar astăzi am început cu un curs susținut de un medic specialist în Ortopedie şi Traumatologie din Iordania- dr. Osama Odat, urmat de o serie de lucrări prezentate atât de studenți cât şi de medici rezidenți, lucrări care se vor intercala, pentru a promova legătura şi egalitatea dintre aceştia, iar după amiază vor începe prelegerile susținute de medici.

Vineri ne vom axa pe partea practică a congresului, printr-o serie de 24 de workshopuri care vor conține noțiunile de bază pe care trebuie să le cunoască un student care ar urma să se ducă pe o specializare chirurgicala, dar şi workshopuri precum „mini skills in micro surgery”, în care studenții, sub microscopul operator, vor învata tehnici de nicrochirurgie menite să le crească dexteritatea în domeniul microchirurgiei. Ziua se va incheia cu petrecerea de închidere a congresului, iar sâmbătă vom vorbi iar despre specialitățile chirurgicale pornind de la noțiuni generale și până la cazuri clinice.”, ne informează Pavel Dan Sbora-SSCR Craiova