16.2 C
Craiova
Monday, 12 October, 2026
Târgul și-a deschis porțile începând de astăzi, 10 martie, și va fi deschis până duminica 12 martie 2023, Acesta se desfășoară la Sala Polivalenta din Craiova. Evenimentul reunește zeci de furnizori de servicii şi produse necesare organizării de evenimente. Expozanţii provin din domenii complementare. O premieră în...
Astăzi, 22 martie, au fost înregistrate primele 2 decese pe teritoriul României ale unor pacienţi infectaţi cu noul tip de coronavirus. Este vorba despre pacientul în vârstă de 67 de ani confirmat cu COVID-19 pe 18.03.2020 la UPU din cadrul Spitalului Filiași și transferat în aceeași dată la SCBI...
Ziarul Sănătatea: Ce este ortodonția? Dr. Mihai Petrescu - șef lucrări, medic ortodont DentPriority: "Suntem obișnuiți să vedem ortodonţia ca pe acea ramură a stomatologiei care se ocupă cu îndreptarea dinților. Noi vă spunem că este mai mult decât atât, pentru că medicul ortodont...
Autor: Cristina Cârstea Cu puțin timp în urmă, din cauza condițiilor meteo nefavorabile şi a intensificării puternice a vântului, ce a înregistrat o viteză la rafală cuprinsă între 100 şi 200 km/h, o creangă s-a desprins dintr-un copac din curtea Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova și a căzut peste...
Directia de Sanatate Publica Dolj a intocmit lista cu unitatile spitalicesti suport din judetul Dolj. Acestea sunt: 1. Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Craiova; 2. Spitalul Municipal Băilești Prof. DR. Irinel Popescu-Compartimentul de boli infecţioase; 3. Spitalul Orășenesc Așezămintele Brâncovenești Dăbuleni-Compartimentul boli infecţioase-Compartimentul de Pneumologie Bechet; 4. Centru pentru Obstretică-Ginecologie,...
Craiovenii vor putea apela, în curând, la serviciile unui computer tomograf de ultimă generație. Grație unui buget de 2,1 milioane de lei alocat de Primăria Craiova, Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș va achiziționa un echipament de imagistică medicală, după ce propunerea executivului local va fi supusă, la sfârșitul...
Într-o atmosferă de înaltă clasă, care a pus în evidență eleganțași distincția invitaților, au fost decernate premiile Galei Performanței & Excelenței 2022. Aceste premii sunt cu tradiție, deoarece Gala s-a aflat anul acesta la ediția a XII-a și a omagiat personalitățile din România care s-au remarcat prin...
Dacă v-ați dorit măcar o dată să vă faceți un peeling chimic la un cabinet sau centru de dermatologie, probabil v-ați întrebat ce presupune această procedură și care sunt avantajele ei. Peelingul chimic se încadrează în gama tratamentelor dermatologice și se folosește pentru combaterea sau îmbunătățirea unor...
Autor articol: Alina Trană Sub sintagma "Împreună pentru educație", studenții Organizației Studenților Politehniști Profil Electric Craiova (OSPPEC), Asociației Studenților din Facultatea de Litere și Asociației Studenților din Facultatea de Horticultură, cu sprijinul CCOC al UCV, lansează initiativa civică "SEVA - Siguranță pentru educație și viitor activ", ce constă într-o campanie...
Secția de Oncopediatrie a Spitalului Clinic Județean Nr.1 din Craiova are de astăzi o înfățișare nouă, grație celor două cluburi Lions de la Fundația Internațională Lions, care au investit peste 30.000 euro în reabilitarea tuturor saloanelor din această secție. Copiii internați aici beneficiază de condiții îmbunătățite de...