ÎMPREUNĂ PENTRU MAI BINELE COPIILOR BOLNAVI DE CANCER!

0
2044

Secția de Oncopediatrie a Spitalului Clinic Județean Nr.1 din Craiova are de astăzi o înfățișare nouă, grație celor două cluburi Lions de la Fundația Internațională Lions, care au investit peste 30.000 euro în reabilitarea tuturor saloanelor din această secție. Copiii internați aici beneficiază de condiții îmbunătățite de spitalizare.

Pompilia Szellner-Guvernatorul Lions District 124 România ne-a declarat: „Deseori suntem întrebați de ce investim în spitale, de ce facem voluntariat? Facem asta pentru că suntem cea mai mare comunitate de voluntari din lume, investim pentru comunitate, pentru bolnavi, pentru copiii internați în spitale, pentru cadrele medicale. Am obținut un grant de peste 26.000 de euro și ne-am gândit unde îi investim. Grantul obținut de la Fundația Internațională LIONS, USA, precum și aportul celor două cluburi de 16.000 $ au mers către renovarea și reabilitarea celor 7 saloane cu 32 de paturi, 4 băi, o sală de tratament, o sală de joacă și un hol /sală de așteptare.”

Daniel Ion, președintele Lions Regiune S-V Oltenia ne-a precizat: „Renovarea și reabilitarea secției de Oncopediatrie a presupus decopertarea pardoselii și a pereților, eliberarea de molozul rezultat din decopertare, reparații pereți și tavan, placarea cu ceramică pardoseală, placare cu ceramică pereți, înlocuirea obiectelor sanitare, aplicarea vopselei lavabile, achiziționarea de echipamente medicale, paturi, noptiere , mese, scaune, canapele, frigidere, cuptor cu microunde, bănci de așteptare, produse sanitare, lenjerii, rolele geamuri, gratii geamuri, decorare pereți, protecții pereți, jocuri, servicii de curățenie. Pentru aceasta, voluntarii de la Lions Club Craiova și Lions Club Cetatea Băniei ajutați de voluntari de la firmele MTGEEKS SRL, SC AUTOCĂTĂ SRL, SC.FIBALCO SRL și-au dedicat timpul lor liber, de sfârșit de săptămână amenajării saloanelor, montării mobilierului și curățeniei.”

„Totul trebuia să arate impecabil, astfel încât copiii să treacă mai ușor peste efectele bolii grave de care suferă.”, ne- a precizat Claudia Budică- președintele Lions Zonală Sud-Vest Oltenia.

„Lucrările realizate în cadrul secției se ridică la suma de 200.000 de lei, astfel se aduce un plus de confort copiilor internați în această secție precum și părinților și aparținătorilor acestora.

Cele 5 luni de zile din februarie până în iunie cât au durat lucrările de renovare, reabilitare și amenajare au reprezentat o dovadă de solidaritate, înțelegere și implicare din partea voluntarilor, sponsorilor și cadrelor medicale din secția de Oncopediatrie.”, a mai adăugat aceasta

Diana Neamțu, coordonator mass-media District 124 România ne-a declarat: „Noua înfățișare a saloanelor n-ar fi fost posibilă fără participarea tinerilor de la cluburile Leo Excelion și Leo Terra Nova. În această perioadă, aceștia au organizat proiecte cu scopul strângerii de fonduri care sa susțină achiziționarea de jocuri, jucării, materiale pentru realizarea de picturi. Trei leuțe talentate-Denisa, Ana și Ingrid, au împodobit saloanele cu lucrări din care vor zâmbi copiilor personajele din poveștile atât de îndrăgite. Totul pentru ca perioada de spitalizare să le fie mai ușoară”

Prof. Univ. Dr. Polixenia Stancu ne-a prezentat întreaga secție cu mare bucurie: „Acum avem încă 5 paturi în plus, 2 saloane renovate complet, mobilier, băi, lenjerii, picturi minunate pe pereți, aere condiționate, frigidere, televizoare, gratii noi la geamuri, totul este renovat complet. Acești oameni minunați au pus pe lângă bani și mult suflet. Apreciem foarte mult tot ce au făcut și fac pentru noi. Mulțumesc, preotului Spitalului Marcel Seliște, tuturor Asociațiilor, ONG-urilor și voluntarilor pentru implicare. Avem nevoie de astfel de oameni. Nu este ușor să vezi copii într- o secție de oncopediatie. Am văzut sloganul Asociației „Ziarul Sănătatea” – Viața este o luptă, Accept-o! și mă gândeam cât de mult se potrivește cu activitatea dintr-o secție de oncopediatrie. Aduceți lunar, jucării și baloane acestor micuți pacienți, nici nu vă imaginați câtă bucurie produceți, ca și astazi de fapt, pentru că le-ati adus din nou jucării.”

Așadar astăzi a fost tăiată „panglica normalității”- condiții absolut normale pentru copiii bolnavi de cancer. Cât de mult contează să fim uniți și să facem fapte bune cu oameni buni. Mulțumesc tuturor colaboratorilor care sunt alături de noi!