Ileana Frangias, femeia care a deschis primul Centru privat pentru bătrâni în Craiova: „În urmă cu 21 de ani, m-am întors din Grecia în România și am deschis primul centru pentru seniori. Nimeni nu știa după ce reguli funcționează un astfel de camin. Am tradus legislația din Grecia și am umblat pe la toate Ministerele să iau aprobarile.”

0
5688

Primul Centru privat pentru Batrâni din Craiova a fost deschis în urma cu 21 de ani de către Ileana Frangias, o româncă plecată din România în Grecia în anii ‘70.
Interviu despre curaj, ambiție, determinare, bogăție, fericire, tristețe, eșec și nonconformism. Dacă aș fi pusă să-mi aleg modelul în viața cu siguranță l-aș alege pe al Ilenei Frangias!

Doamna Frangias de ce ați ales să deschideți primul camin privat pentru batrâni în Craiova ?
Ileana Frangias-Directorul Centrului privat pentru seniori “Sf.Constantin și Elena: Pentru că acesta va fi un interviu foarte sincer despre viața și afacerile mele vă răspund:Forțata de împrejurari. Am plecat în anii ‘ 70 din România, pentru că într-o miercuri am depus actele la Ambasada și într-o săptămâna mi-a venit aprobarea. Mă căsatorisem cu un grec pe care l-am cunoscut la un eveniment în Craiova. Dupa o lună de zile a venit și m-a cerut de soție. Am călătorit foarte mult pentru că era comandant de vas și pentru că m-a luat cu el peste tot în lume. De altfel aproape toate contractele erau legate și de Romania, pentru ca eu să pot veni mai des în țară. Când veneam în România fiind considerata cetățean străin, nu eram persecutată de regim. Primul job oferit a fost într-o clinică privata, dar programul era de la 22 până la 6 dimineața .Erau ca și o gardă.Dar mi-a prins foarte bine, pentru că am putut să-mi iau al doilea job lânga Atena. Aici făceam exercitii de recuperare și gimnastică cu copiii cu probleme neuromotorii. Pentru că îmi rămaseră copiii în România a trebuit să lupt să-i aduc. Abia dupa 17 ani am putut să-mi aduc băiatul.M-am judecat inclusiv cu statul pentru a putea să-mi iau copilul. A fost o întreaga aventură. Doi ani de zile nu-mi rămâneau decât 4 ore de petrecut cu copilul,pentru că aveam 2 job-uri.La un moment dat ,proprietarul clinicii la care lucram m-a chemat si mi-a spus:”Trebuie să faci mai mult decât atât pentru că ești foarte dedicată, implicată și harnică. Te voi lua cu mine-n sala de operații și o să -nveți mai multe lucruri. Am încredere în tine.Cu siguranță vei avea propria ta afacere.” După 3 ani am decis să-mi deschid propria afacere. Am început să caut spațiu pentru a-mi deschide propriul Centru pentru Batrâni. După 6 luni de zile am reușit să renovez,ajutată fiind de copilul meu și prietenii lui. L-am utilat la fel ca pe un spital cu 45 de paturi. După 3 luni de zile, s-au ocupat toate paturile. Ca și aici ,este nevoie de astfel de locuri, pentru că din păcate sunt mulți bătrâni care ajung să fie o povară pentru copii. Dupa ce am văzut că am succes cu primul cămin ,am decis să-l deschid pe cel de-al doilea. Am găsit o cladire în care funcționase o Ambasadă și l-am deschis aici. În anul 2000 am decis să vin în România .Am lăsat pe cineva să gestioneze caminele din Grecia,dar din păcate nu a fost în stare.Am decis să renunt.În România când am ajuns și am vrut să deschid primul cămin privat pentru Batrâni,nimeni nu stia cum.Am mers pe la toate Ministerele, am tradus legislația din Grecia .Am găsit pe cineva de la Camera de Comerț și m-a ajutat foarte mult chiar dacă nu știa mai nimic despre acest tip de afacere. Am fost prima care am deschis un centru privat pentru seniori.Cel mai mult a trebuit să mă lupt să primesc avizul de la Pompieri.Am început să construiesc. Eu am decis să locuiesc cu chirie peste drum de cămin.Activitatea era atât de intensă și căminul se ocupase la capacitate maximă. Eu eram non stop acolo. Nu putem sta fară să mă implic. Vreau să vă spun că am în Centru, seniori care stau de 15 ani aici. Avem mare grijă de ei. Nici mie nu-mi vine să cred că pe unii dintre ei i -am salvat. Contează foarte mult să le acorzi atenție. Eu mă ocup de ei. Cumpăr produse de calitate,smde farmacie, de îngrijire. Este foarte greu cu personalul. Nu poți găsi oameni pregatiți. In Pandemie am avut restricții ,dar nu am avut niciun pacient infectat.”


Reporter: Aveți pacienți mai tineri decât dumneavoastră?
Ileana Fragias: Da! De multe ori cei care vin să-si aducă părinții sau bunicii ,reacționeaza în felul urmator: Vrem să vorbim cu doamna care conduce căminul.M-am obișnuit deja, acum mă amuză. Batrânețea este destul de grea .Să știți ca stau câte o oră să le dau cu lingurița să manânce.Este dificil.Dar iubesc oamenii,sunt 24 h din 24 h în cămin.Fac asta cu pasiune, altfel nu aș fi reușit.


Reporter :De ce vă este cel mai dor?
Ileana Fragias :Îmi este dor de mare, atât .Eu nu trăiesc din amintiri.Sunt foarte realistă. După ce mi-am pierdut soțul, nimeni nu credea că o să pot să reușesc fară el. Am demonstrat că pot să mă ridic .Așa că pentru mine lucrul cel mai important este :PREZENTUL.

Ileana Fragias este femeia pe care nu cred că o poate surprinde ceva. Puternică, ambițioasa, sigură pe ea, modernă, nonconformistă.


Când am cunoscut-o în urma cu câteva luni ,chiar dacă nu eram în cea mai bună formă, mi-am spus :”Așa îmi doresc să fiu când voi avea vâsta Ilenei Frangias -directorul general al Căminului pentru seniori „Sf.Constantin și Elena ” ! Auzisem cu mult timp în urma că s-a deschis primul cămin privat pentru seniori din Craiova și proprietarul este o grecoaică.De fapt grecoaica era o româncă.


Reporter : Nu o să vă întreb ce ați făcut în ultimii 5 ani ci ce ați făcut în ultimii 20 de ani?
Ileana Fragias: Privind retrospectiv la ce am făcut cu viața mea în ultimii 20 de ani, poate că adevărata forță este, de fapt, să ieși din acest stereotip. Să ai curajul să-ți iei timpul înapoi, să ai libertatea să recunoști că nu mai poți, să sfidezi tabu-uri despre sănătatea emoțională și să accepți că este normal să ai limite pe care nu le poți depăși. Când soțul meu se stingea ușor și eu goneam înnebunită de durere , cineva mi-a spus admirativ că sunt „superstrong“. Am zâmbit cu același rictus din clasele primare. Nu știu dacă voi achita vreodată prețul plătit pentru a rămâne „superstrong“. Dar oricât aș detesta discursurile motivaționale, mi-am creat un îndemn cu care merg înainte: Fii sensibilă… ca să nu te pierzi de tot.