Dacă la începutul pandemiei numărul copiilor pozitivi a fost de 1-2/lună, acum identificăm câteva cazuri pe săptămână”, declară pediatrul Radu Diaconu

0
5929

Ca medic, dar și ca părinte al unor copii obligați de pandemie să rămână în afara colectivității, vă pot spune că deschiderea școlilor a fost un eveniment așteptat cu sentimente amestecate de către întreaga societate. Am fost îngrijorați de ce se va întâmpla atunci când mulți copii se vor întâlni în spații închise, dar și de lipsa de interacțiune normală din cauza izolării impuse de pandemie. Punând în balanță aceste două aspecte am fost obligați să deschidem școlile încercând să respectăm – atât cât s-a putut – noile condiții de viață.

Au existat focare în școli și grădinițe, unele au trecut astfel rapid în scenariul roșu, dar cel mai probabil nu acestea au fost cauzele principale de răspândire a virusului. Copiii au respectat, atât cât au putut ei, regulile de distanțare socială, iar eforturile personalului au avut urmări diferite de la caz la caz.

Portul măștii a fost acceptat ușor de marea majoritate a celor mici, mai ales dacă noi adulții am știut să le facem plăcută manevra respectivă. Nu există dovezi medicale că portul măștii face rău, la copii sau la adulți. În cazurile, extrem de rare, în care masca ar putea fi contraindicată, este necesar ca părinții să ceară sfatul medicului de familie sau al medicului specialist care are în evidență copilul respectiv. Știm însă că masca, purtată corect, este una din principalele arme pe care le avem împotriva epidemiei.

Din punct de vedere medical, dacă la începutul pandemiei numărul de copii pozitivi din Clinica noastră era de 1-2 pe lună, acum identificăm câteva cazuri pe săptămână, adică este o creștere evidentă. Din fericire, marea majoritate a îmbolnăvirilor se manifestă ca infecții ușoare, ceea ce este similar cu datele din literatură, unde ultimele studii arată că infecția SARS COV-2 produce extrem de rar forme severe la copii, iar decesele prin sindrom inflamator multisistemic raportate la nivel mondial sunt un pic peste 10 cazuri (o metaanaliză recentă publicată în  The Pediatric Infectious Diseases Journal).

Copiii noștri au avut simptome respiratorii: febră, tuse, rinoree (secreții nazale), disfagie (dureri în gât), dureri de cap și – câteodată – dificultăți de respirație. O altă categorie de copii au fost cei cu simptome digestive (greață, vărsături, dureri abdominale, diaree). Simptomul specific întâlnit atât la copii, cât și la însoțitorii lor a fost lipsa gustului și/sau mirosului (anosmie, ageuzie). Practic, toți cei care au avut aceste ultime două simptome au fost pozitivi. Am avut însă și multe cazuri fără aceste semne, așa că nu trebuie să ne așteptam să avem obligatoriu alterări de gust și miros atunci când suntem infectați cu coronavirus.

Nu trebuie să uităm că restul bolilor pediatrice nu au intrat în pauză în această perioadă, de aceea atunci când avem un copil cu simptome respiratorii sau digestive cel mai bun lucru este să căutam sfatul medical, inițial la medicul de familie (chiar și telefonic) și apoi – dacă e nevoie – la medicul specialist pediatru. În cazul meu, o mare parte din pacienții pe care îi urmăresc suferă de astm bronșic sau afecțiuni asemănătoare. Pentru acești pacienți a fost extrem de dificil să mai ajungă în Clinica sau în Policlinica noastră pentru că acestea au intrat în regim de suport COVID.  Mulți dintre ei au fost nevoiți să se adreseze altor medici sau au fost sprijiniți de medicul de familie în acest interval. Perioada de la sfârșitul verii a însemnat pentru mulți o perioadă de decompensare a bolii – mai ales din cauza ambroziei. Este foarte probabil ca și acum să avem o recrudescență a crizelor de astm la copii pentru că perioada rece va favoriza răspândirea virusurilor în general. În acest context aș dori să reamintesc că sezonul gripal se apropie și că vaccinarea antigripală este și mai importantă anul acesta, mai ales că nu vom avea probabil vaccin împotriva coronavirusului în 2020. Gripa sezonieră este și ea o infecție virală care poate produce boală severă atât la adulți cât și la copii, iar asocierea cu SARS COV-2 poate crește riscul de apariție a cazurilor grave.

În concluzie, am intrat în sezonul rece cu un trend ascendent al cazurilor care a fost prezis de specialiștii epidemiologi. Atât timp cât progresele în tratament există, dar încă nu influențează decisiv evoluția bolii, cât vaccinul se lasă încă așteptat, singurele mijloace  utile pe care le avem la îndemână pentru a limita răspândirea virusului sunt portul măștii, distanțarea socială, igiena cât mai riguroasă și aerisirea sistematică a spațiilor închise (mai ales a celor aglomerate).