Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a decis să susțină implementarea unei campanii de conștientizare în regiune, pe perioada derulării unei săptămâni altfel – o săptămână a vaccinării voluntare, fără programare anterioară, a tuturor celor cu vârsta peste 16 ani, în centrele de vaccinare deja existente,...
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
Un spectacol de lumină și culoare, proiectat către cer cu...
Recuperare mai rapidă, incizii mai mici și intervenții chirurgicale de o precizie greu de imaginat în urmă cu doar câțiva ani. Chirurgia robotică schimbă deja standardele de tratament în urologie, iar tot mai mulți pacienți beneficiază de avantajele acestei tehnologii. Cum funcționează sistemul Da Vinci, în ce...
Evenimentul se va desfășura la Ramada Plaza, Sala Constantin Brancuși, între orele 09:00–16:30. Ediția din acest an reunește specialiști din domenii diverse – medicină internă, cardiologie, pneumologie, gastroenterologie, reumatologie și medicină de familie – într-un dialog amplu despre importanța colaborării interdisciplinare și a rolului medicului internist ca...
,
În această seară, Aula Buia a Facultății de Agronomie din Craiova a fost transformată într-un univers al bucuriei și al generozității datorită spectacolului caritabil „Magia Crăciunului”, un eveniment dedicat sprijinirii Campaniei „Jucării și baloane pentru copiii din spitale”, inițiată de Asociația Ziarul Sănătatea.
România înregistrează cea mai mare incidență și cea mai mare rată a mortalității prin cancerul de col uterin comparativ cu țările Uniunii Europene, deși este vorba de unul din puținele tipuri de cancer prevenibile;În fiecare an, aproape 3400 de femei din România primesc diagnosticul de cancer de...
Interviu realizat cu Dr. Mădălina Mitroi, Spitalul Anastasia. Doamna Doctor utilizează tehnologii laser moderne pentru tratamente dermatologice și proceduri de epilare definitivă personalizate, adaptate caracteristicilor fiecărui pacient! Ziarul Sănătatea: Epilarea definitivă este una dintre cele mai solicitate proceduri estetice din ultimii ani, iar interesul pacienților pentru tehnologiile...
Interviu realizat cu doctor Oprițoiu Ioana Felicia – Medic Primar Pediatrie Centrul Medical Phoenix - Medicover, strada Dimitrie Gerota Craiova
Ziarul Sănătatea: Care sunt cele mai des întâlnite afecțiuni ale copiilor în sezonul rece?
Dr. Felicia Oprițoiu - medic primar pediatrie:...
Autoritățile împreună cu profesioniștii din domeniul sănătății trag un semnal de alarmă în municipiul Craiova asupra incidenței cancerelor asociate infecției persistente cu virusul HPV care pot fi prevenite .
Cancerul de col uterin este o afeciune care poate fi prevenită...
Ziarul Sănătatea: Domnule doctor ce reprezintă boala venoasă?Dr. Mihai Meșină- Medic Specialist Chirurgie Vasculară- Laurus Medical: Boala venoasă cronică (BVC) reprezintă un ansamblu de manifestări determinate de afectarea circulației de întoarcere venoasă de la nivelul membrelor inferioare. Aceasta apare prin disfuncția valvelor venoase, dilatarea pereților venoși sau...


































