Autor: Cristina Cârstea
O familie din Bumbeşti Jiu, județul Gorj, luptă pentru a-i reda vederea fiului lor. La numai 5 ani, Favian nu poate vedea decât cu un singur ochi. Copilul a suferit un accident în urmă cu un an, în timp ce se afla la locul de joacă, iar de atunci, băiatul a trecut prin intervenții chirurgicale care nu au dat însă niciun rezultat. Acesta se plânge că are dureri şi aşteaptă cu nerăbdare momentul în care va putea fi din nou un copil normal. Pentru asta este însă nevoie de bani şi de o intervenție chirurgicală într-un spital din America.
„În urmă cu un an, pe 16 mai, am fost cu Favian şi cu fratele său mai mare într-un loc de joacă din Bumbeşti Jiu, județul Gorj. Favian se afla în leagăn, iar pentru un moment mi-am îndreptat atenția către fratele său. Atunci Favian a căzut şi i-a intrat o țeavă metalică în ochi. Am mers imediat la spitalul din zonă unde l-au curățat, apoi am mers Tg. Jiu pentru a fi operat de urgență. Acolo, ochiul său a fost reconstruit în totalitate, însă copilul nu putea vedea absolut nimic. Am fost trimişi la spitale din Bucureşti pentru efectuarea unui transplant de cornee, însă medicii nu au putut face nimic, spunând că are nevoie nu doar de transplant de cornee, ci şi de transplantul altor componente oculare şi ni s-a recomandat sa cautam o clinica din afara țării.”, spune mama copilului, Maria-Alexandra Tudor
Organismul nu a acceptat transplantul…
„În septembrie 2018, cel mic a fost operat la o clinică din Turcia, unde i s-a făcut un transplant de cornee artificială, însă organismul nu a acceptat transplantul. În ianuarie, l-am operat din nou şi ni s-a spus că după 6 luni ar trebui să-i revină vederea. Au trecut însă 9 luni de atunci şi cel mic nu poate vedea absolut nimic.”, relatează mama băiatului
„Are momente în care îmi spune „mami, mă doare!”
„Îl doare, îl ustură şi nu suportă lumina. Am încercat să-i acopăr celalalt ochi si l-am întrebat dăcă distinge ceva. A început să plângă: „Mami, nu văd nimic!”. Este foarte dureros să vezi cum copilul tău trece prin asta. Mă întreabă când o să poată vedea din nou şi suferă când ceilalți râd de el. Accidentul i-a schimbat viata şi comportamentul. Este mult mai impulsiv.”, ne-a mărturisit mama micuțului
50.000 de euro-banii necesari pentru intervenția salvatoare
„Am încercat în spitale din Germania şi Austria însă medicii nu ne-au dat nicio şansă. Am publicat apoi pe site-urile de socializare rezultatele analizelor medicale şi al intervențiilor chirurgicale în speranța că cineva ne va putea ajuta. Un medic din România care lucrează în Georgia a văzut postarea şi ne-a făcut legătura cu un spital din apropiere. Medicii ne-au garantat 70% şanse ca Favian să poată vedea din nou. Pentru această intervenție avem nevoie însă de 50.000 de euro. Am deschis o strângere de fonduri pe facebook „în continuare alături de Favian” şi sper că, cu ajutorul oamenilor, o să reuşim.”, a mai adăugat mama băiatului
Evaluarea medicală a lui Daniel-Favian Tudor
Donații se pot face în conturile bancare deschise pe numele Tudor Vasile Cosmin
În Euro: RO71BTRLEURCRT0466831901
În Lei: RO24BTRLRONCRT0466831901
Detalii la telefon: 0729 621 612