Interviu cu psihologul Mona Nuță
Deficitul locurilor de muncă și veniturile câștigate in propria țară fac ca tot mai multi românj să aleagă calea pribegiei. Este mult mai ușor de obținut un job in străinătate decât in țară, mult mai bine plătit. Deși totul pare gratuit, să ai un copil, să- l crești, să-i cumperi rechizite, uniformă școlară, să-i asiguri alimentația corectă, sănătatea, să- l întreții in facultate, presupune sacrificii din partea părinților. In familiile cu 2-3 copiii, costurile depășesc posibilitățile finaciare ale parintilor, „Copiii rămași acasă în urma plecării părinților la muncă în străinătate, lipsiți de afecțiunea și supravegherea acestora, sunt expuși mai multor riscuri: abandon școlar, autoizolare, apariția unor tulburări emoționale și comportamentale. Mai mult decât atât, lipsa ambilor părinți sau a reprezentanților legali determină limitarea accesului copiilor la servicii de sănătate și educaționale, la protecție juridică sau la beneficii sociale.
Bunurile materiale nu vor compensa lipsa de afecțiune și dragostea părintească. Copiii și-ar dori, mai degrabă, ca părinții să le fie alături în cele mai importante momente din viața lor. E mai plăcut să-ți rămână amintire o poză cu familia de la o serbare, absolvire, majorat, decât să-ți aduci aminte de un teanc de bani pus pe masă înconjurat de singurătate. Copiii mai mici nu prea înțeleg situația și nu duc dorul părinților atât de mult sau își exteriorizează trăirile, emoțiile mult mai ușor față de un tânăr. Adolescenții, în general, preferă să tacă, să sufere în tăcere, să nu-și arate emoțiile. Această lipsă a părinților, lipsa de afecțiune pentru cei mici, este compensată doar de unii copii prin afișarea unei imagini de bunăstare materială. În același timp, restul adolescenților, din cauza faptului că se maturizează singuri, nesupravegheați, se expun unor riscuri precum abandonul școlar, relații sexuale precoce, consumul de substanțe și creșterea vulnerabilității în comportamente deviante.
Drama
Copiii, ai căror părinți sunt plecați din țară, se confruntă cu stări emoționale negative: devin triști, se simt izolați, plâng, au momente de nesiguranță și uneori ajung să cadă în depresie, care conduce adesea la suicid. Sentimentele lor acute de disperare, legate cu cele de vinovăție sunt atât de puternice încât nici nu au puterea să le spună să rămână.
Întâlnirea cu psihoterapeutul este co-crearea relației hrănitoare de care are nevoie copilul, crede specialistul. “Este o relație terapeutică care se dezvoltă cu multa atenție, implicare, afectivitate, prezență din partea psihoterapeutului. Construim in realitatea copilului, indiferent cu ce realitate vine el la această întâlnire. Indiferent ce aduce in cabinet, totul este important si prețios. Totul vorbește despre el, despre nevoile si trairile lui. Psihologul știe că orice parinte isi iubește copilul. Nu este surprins daca un copil devine mânios, nemulțumit de părinții lui. El este acolo sa refacă relația copilului cu sinele lui, cu familia, cu societatea.
Copilul ramas cu un singur părinte in țară sau cu tutori are nevoie sa știe că este important, că este iubit, are nevoie sa fie înțeles, nu doar controlat. Are nevoie de timp petrecut cu parintii. Pastrati legatura si hrăniți relația cu ei nu doar cu bani si lucruri materiale. Concediile sau revenirile transformați-le in sărbătoare. Asigurați-l pe copilul vostru ca lipsiți doar o perioada, ca sunteti alaturi de el, ca munciți pentru ca el sa aibe un viitor mai bun”.
Sfatul psihologului pentru părinții care aleg, de nevoie, să plece din țară pentru a munci in străinătate este ca acestia sa isi faca un bilanț in care sa pună pe un taler potențialii bani castigati in afara țării, iar pe celalalt taler, fericirea copilului și dezvoltarea lui ca om.
