Ce este frica de examen?

0
1405

Articol realizat de psihoterapeutul Simona Nuță

Frica se referă la o situație precis delimitată sau poate avea un caracter generalizat. În general, fricile sau fobiile sunt preluate prin învățare de la adulții cu care vin în contact (modelul preluarii fricii prin contagiune). Daca părinții se tem de examen, copiii au toate șansele sa preia aceste frici. Există și cazuri când fricile apar în urma unor experiențe personale (de exemplu, teama de examenul de bacalaureat apare dupa ce tânărul a avut un insucces la examenul de capacitate).

Foarte mulți copii se pierd pentru că sunt încă mici, fragezi. Evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII- e primul lor examen important.
Sunt speriați că nu au timp să învețe. Îi învăț să se rupă de ce-i distrage pe intervale mici: 30 minute să pui telefonul pe airplane. Să nu amestece lucrurile de dimineață până noaptea târziu. Au impresia că mamă cât am stat eu să învăț, dar se întrerup constant cu un scroll pe Instagram, un mesaj pe un grup de WhatsApp și așa mai departe.

Pentru copiii care dau examen, timpul ăsta neîntrerupt de învățare ar trebui să fie două ore, că atât e examenul. Două ore pe zi sunt aici, nu cu căști, nu cu telecomanda de la televizor. 

Ce trebuie să facă părinții când copiii lor au examene?

Să își cunoască copii, să știe ce fel de motivație îi impulsionează, să știe cât poate acel copil și cât se poate cere de le el.
Să îi acorde spațiul propice pentru învățare – camera lui, liniște, intimidate.
Să îi asigure materialele de studiu – cărți, caiete etc.
Să promită recompense motivatorii, ca să îi determine pe copii să învețe – excursii, etc.
Foarte importante sunt si sugestiile pozitive pe care părinții le administreaza copiilor.
De multe ori, părinții le spun acestora: „Nu muncești destul, nu te străduiești!”, în timp ce tânărul este convins ca a facut tot ce este posibil pentru a învăța, dar nu a învățat. Școala devine astfel un loc al unor experiențe negative. In cele din urma, tânărul devine convins ca oricât de mult va încerca, nu va reuși, deschizând-se astfel calea nefericirii și descurajării.

In cele din urma, cheia succesului la un examen il constituie restabilirea increderii in sine si cresterea autostimei!!!”