“1 IUNIE “ altfel! Să fiți sănătoși și fericiți dragi copii!

0
990

Anul acesta nu ne-am mai putut întâlni cu toţii la petreceri în școli, grădinițe, locuri de joacă cu momente artistice și bucurii. Astfel că, petrecerile s-au organizat în grupuri restrânse, în condiţii de siguranță sau nu s-au organizat. Copiilor de pretutindeni, fie că au norocul să crească alături de familia naturală, fie că au întâlnit familii iubitoare, fie că se dezvoltă în centrele dedicate creşterii şi îngrijirii micuţilor mai puţin norocoşi, le dorim din suflet să fie sănătoşi, să se bucure de fiecare moment, de fiecare experienţă trăită, să fie conştiincioşi și să devină oameni de bine! La mulţi ani, dragii noștri! Să vă bucuraţi de viaţă și să îi bucuraţi pe cei din jurul vostru! Noi vom fi mereu alături de voi”!

Ziua Internaţională a Copilului promovează schimbul reciproc de idei și bunăstarea celor mici. În această zi, ei trebuie să se simtă bine, să se simtă liberi, să se simtă iubiți, să primească o mulțime cadouri şi să se distreze împreună, bucurându-se de cea mai frumoasă etapă a vieții.

1 iunie este totodată o sărbătoare care ne îndeamnă să ne reaminitim şi să retrăim momentele frumoase ale copilăriei, întorcându-se cu gândul în trecut. Este o sărbătoare a purității şi a inocenței, a bucuriei fără motiv, a zâmbetelor şi a prieteniei. O zi în care învățăm de la cei mici şi ne amintim pentru câteva clipe ce înseamnă şi cât este de frumos să fii copil.

Echipa ZIARULUI SĂNĂTATEA, le urează copiilor de pretutindeni „LA MULȚI ANI ŞI MULTĂ SĂNĂTATE!”