În toate farmaciile Al Shefa vor fi ,,case rapide” unde să aibă prioritatea nu numai femeile gravide și cele însoțite de copiii sub 5 ani ci și persoanele cu dizabilități sau toți cei care au nevoie de medicamente fără prescripție medicală. Atunci când ai o rețetă medicală, timpul la casă se prelungește și poate sunt persoane care intră în farmacie pentru un pansament sau pentru o cutie de lapte praf. Am hotărât să înființăm aceste CASE RAPIDE, declara farmacist Viorela Țîrcomnicu

0
1190

Cozile sunt unul dintre lucrurile sensibile pentru români. Nu de puține ori s- au iscat adevărate scandaluri pe această temă, așa că mulți se întreabă cine are dreptul să meargă în fața cozii, mai ales într- o farmacie?
O lege relativ nouă, din octombrie 2023, spune că gravidele și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate la casele de marcat din farmacii.


Prioritate la coadă – cine are dreptul să meargă în față?
Farmacist Viorela Țârcomnicu- Farmacia Al Shefa a declarat pentru Ziarul Sănătatea: ,,Femeile gravide și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani sunt categoriile de persoane care au prioritate la ghișee conform legii. Asta înseamnă că, atunci când se află la o coadă, aceste persoane au dreptul să meargă în față pentru a fi servite mai repede. Acest lucru se aplică în locurile unde nu există ghișee sau case speciale pentru aceste categorii de persoane, în care ele pot merge direct fără să aștepte la coadă. Noi am hotărât ca în toate farmaciile Al Shefa să avem o ,,casă rapidă” unde să aibă prioritatea nu numai femeile gravide și cele însoțite de copiii sub 5 ani ci și persoanele cu dizabilități și toți cei care au nevoie de medicamente fără prescripție medicală. Atunci când ai o rețetă medicală, timpul la casă se prelungește și poate sunt persoane care intră în farmacie pentru un pansament sau pentru o cutie de lapte praf. Așa că am hotărât să înființăm aceste CASE RAPIDE.


Noi cei din farmaciile Al Shefa ne dorim să venim în sprijinul celor care au nevoie de produsele și serviciile noastre. Oamenii ajung în farmacii pentru că au nevoie de produse pentru sănătate. De multe ori vin direct de la medic sau dintr- un spital. Este foarte greu să stai la cozi mai ales când ai o problemă gravă de sănătate. Vom veni în curând și cu alte servicii pentru a- i ajuta pe pacienți să intre mai repede în posesia medicamentelor și produselor din farmaciile Al Shefa. Îi vom anunța în curând. Vă dorim multă sănătate!