Durerea și voința de a depăși neputința! Scrisoare unei mame disperate care vrea să- și salveze fiul!

0
1118

„De când am început lupta pentru Vladimir, suntem mereu în cautare de cele mai noi terapii, de cele mai utile informații, de părinți care ne împărtășesc durerea și voința de a depăși neputința!

Așa ne-a dus drumul către o terapie revoluționară cu celule stem neurologice în Beijing, China, la Clinica WU.
După ce au analizat dosarul medical, au răspuns pozitiv la strigatul nostru, și ne-au transmis un program personalizat de terapie pentru 14 zile, program ce include 6 injecții cu celule stem, și terapie tradițională chineza pentru a urmări progresele.

Este o șanșă uriașă pentru Vladimir, dar și costurile sunt pe masură, adică 30.000 euro, plus: avioane, transferuri,cazări, etc.
Singuri nu avem nicio șanșă, deja am vândut tot ce aveam să îl ținem in viață pe Vladimir, pentru a vedea unele progrese.
Din păcate, mai avem mult de luptat.

Tot prin bunăvoința oamenilor ca dumneavoastră am reușit sa facem mai multe serii de terapie hiperbara, o alta terapie revoluționară, care a costat zeci de mii de lei, și care l-a ajutat pe Vladimir sa își gestioneze mai bine secrețiile din traheostoma( il mai aspir acum doar de 2 ori pe zi, față de 20 de ori înainte).Am scăpat de gastrostoma, furtunul pe care primea doar mâncarea lichidă, am închis orificiul prin operație, acum poate mânca normal. Pentru noi Vladimir este un mare luptător, este ca un campion!

A trecut peste toate și ne face mândri în fiecare zi.
Creștem foarte încet dar sigur. A luat in greutate cu formule speciale adaugate în mancare.

Dar este nevoie de ceva in plus să il scoatem din starea aceasta de semiconstiență și este nevoie de un impuls direct al creierașului pentru că acolo sunt toate nodurile care îl țin pe loc…
Și acest impuls vine de la capatul lumii, din China.

Dar am încredere in Dumnezeu, în șanșa lui Vladimir, și în oameni.
Am vazut cum v-ați unit si ați ajuns departe, ați salvat vieți.
Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră! ” așa își incheie strigătul mămica lui Vladimir și a încă 3 suflețele