Cadouri pentru copiii internați la Chirurgie Pediatrică- SCJU Craiova, în cadrul campaniei „Facem fapte bune cu oameni buni”

0
450


Astăzi, Asociația Ziarul Sănătatea a adus zâmbete și momente de neuitat copiilor internați în Secția de Chirurgie Pediatrică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, în cadrul campaniei „Facem fapte bune cu oameni buni – Jucării și baloane pentru copiii din spitale”.


Acțiunea a avut ca scop sprijinirea morală a micuților care trec prin momente dificile, oferindu-le câteva clipe de bucurie și normalitate. Copiii au fost invitați în sala de joacă a secției, unde și-au putut alege singuri darurile preferate: cărți de colorat, puzzle-uri, cărți de citit, jucării și produse de igienă. Entuziasmul lor a fost molipsitor, iar fiecare zâmbet a confirmat importanța unor astfel de inițiative. Întâlnirea a fost una plină de emoție, dar și de energie pozitivă. Pentru câteva momente, grijile și temerile au fost înlocuite de joacă, culoare și voie bună. Atmosfera caldă a fost completată de implicarea personalului medical, care a susținut această acțiune și a contribuit la buna ei desfășurare.

Medicul Alin Stoica a apreciat demersul Asociației, subliniind importanța acordării unei atenții deosebite copiilor internați. „Astfel de gesturi contează enorm pentru starea lor emoțională și pentru procesul de recuperare”, a transmis acesta.


Prin campania „Facem fapte bune cu oameni buni”, Asociația Ziarul Sănătatea continuă să demonstreze că solidaritatea și implicarea pot aduce lumină chiar și în cele mai sensibile momente. Acțiunile dedicate copiilor din spitale rămân un exemplu de empatie și responsabilitate socială, oferind nu doar daruri, ci și speranță.