Au venit pentru recuperare. Unii au ajuns în scaun cu rotile și au început din nou să meargă
Mărturiile pacienților de la Spitalul Top Med Bună Vestire Craiova: „Acum pot merge singur” Sunt povești despre oameni care au venit la recuperare cu dureri, cu dificultăți de deplasare sau chiar în scaun cu rotile și care, după perioada de tratament, spun că au făcut pași importanți spre recâștigarea independenței. La Spitalul Top Med Bună Vestire Craiova, pacienții vorbesc despre procedurile de recuperare, aparatura folosită, condițiile oferite și, poate cel mai important, despre oamenii care le-au fost alături în această perioadă. Un pacient care a trecut prin multă suferință spune că recuperarea l- a ajutat să își recapete mobilitatea. „Ne simțim aici ca într- o stațiune balneară! Vin aici în fiecare an. Acum pot merge singur. Personal pregătit, condiții hoteliere foarte bune, curățenie, ne simțim în siguranță”, ne- a declarat pacientul.
Pentru cei care urmează programe de recuperare, fiecare progres contează. Un pas făcut fără ajutor, posibilitatea de a se ridica din pat sau de a se deplasa din nou singuri pot însemna enorm pentru oameni care, în urma unei boli sau a unui accident, și- au pierdut temporar independența.
„Am venit pentru probleme la picioare. S-au văzut îmbunătățiri”
O altă pacientă ne-a povestit că a ajuns la Spitalul Top Med Bună Vestire Craiova în urma recomandărilor primite de la mai mulți cunoscuți și că a revenit anul acesta.
„Am venit pentru probleme la picioare. Am beneficiat de toate procedurile. M-am simțit foarte bine după tratament. S-au văzut îmbunătățiri după ce am plecat de aici. Am ajuns aici la recomandarea mai multor cunoștințe. Un avantaj este că baza de tratament este foarte aproape de noi și facem toate procedurile într- o singură clădire. Personalul este excepțional. Simțim că ne vindecăm atunci când avem parte de o vorbă bună. Am venit pentru două săptămâni și o să revin de fiecare dată”, mărturisește pacienta.
În cadrul spitalului, pacienții beneficiază de proceduri de recuperare recomandate în funcție de indicațiile medicale și de starea fiecăruia. Printre terapiile disponibile se numără tratamentul cu nămol, salinoterapia, băile mofete și masajul terapeutic, alături de alte proceduri specifice recuperării medicale.
Aparatura și dotările sunt completate de o echipă de specialiști care urmărește evoluția pacienților pe parcursul tratamentului.
„Medicul mi- a recomandat să revin mai devreme”
Frecvența ședințelor și momentul în care pacientul revine la tratament sunt stabilite în funcție de recomandarea medicală și de particularitățile fiecărui caz.
„Procedurile pe care le facem aici sunt recomandate de medic. De obicei, pacienții vin o dată la șase luni. Există însă și cazuri în care medicul recomandă revenirea mai devreme, cum se poate întâmpla, de exemplu, după un accident vascular cerebral, când este nevoie de un program de recuperare adaptat situației pacientului”, explică reprezentanții spitalului.
Un alt aspect important pentru pacienți este confortul pe perioada internării. Masa poate fi servită atât în restaurant, cât și în cameră, în cazul persoanelor care nu se pot deplasa. Pentru pacienții care au nevoie de un regim special, meniurile sunt adaptate recomandărilor medicale.
În perioada caldă, pacienții se pot bucura și de terasa unității, unde mesele pot fi servite într- un cadru plăcut.
Proceduri diverse și investiții în tehnologie medicală
Recuperarea medicală presupune programe adaptate fiecărui pacient, iar procedurile sunt stabilite în funcție de recomandările medicului și de diagnosticul fiecăruia.
În cadrul Spitalului Top Med Bună Vestire Craiova sunt disponibile mai multe tipuri de proceduri și terapii de recuperare, printre care tratamentul cu nămol, salinoterapia, băile mofete, masajul terapeutic și proceduri de kinetoterapie și fizioterapie.
Un rol important îl au și investițiile realizate în aparatură și echipamente. Modernizarea bazei de tratament și dotarea cu echipamente medicale permit specialiștilor să ofere pacienților acces la metode și proceduri specifice recuperării medicale, într-un spațiu în care partea medicală este completată de condițiile necesare unei perioade de internare cât mai confortabile.
Pentru un pacient aflat în recuperare, tehnologia este însă doar una dintre componentele tratamentului. Rezultatele depind de evaluarea medicală, de programul individualizat, de consecvența pacientului și de colaborarea cu echipa de specialiști.












































