Tratamentele pentru pacienții cu hepatita C vor fi asigurate fără întrerupere

0
700

CNAS va prelungi valabilitatea contractelor cost-volum-rezultat în baza cărora pacienții cu hepatită C beneficiază de tratamente fără interferon, de la data de 31 martie 2021 până la 30 iunie 2021.

Până la data respectivă, CNAS va face toate demersurile necesare pentru încheierea unor noi contracte cost-volum-rezultat, care vor asigura continuitatea accesului pacienților cu hepatită C la tratamentele fără interferon.

”În cadrul misiunii CNAS de a asigura acces la tratamentele necesare pentru toți pacienții este important să asigurăm continuitatea tratamentelor pentru pacienții cu hepatită C, o infecție virală care, netratată, poate cauza complicații ce pun viața pacienților în pericol”, a declarat Adrian Gheorghe, președintele CNAS.

Tratamentele fără interferon pentru pacienții cu hepatită C au fost prescrise și decontate în sistemul asigurărilor sociale de sănătate începând cu anul 2015 și au dat posibilitatea tratării cu succes a unui număr mare de bolnavi cu grade diferite de fibroză și comorbidități.