Autor: Cristina Cârstea
Spitalul Clinic de Urgență Militar „Dr. Ştefan Odobleja” din Craiova va avea Pavilion de Medicină Intervențională şi Politraumă. Acesta va cuprinde demisol, parter şi două etaje. La parter va fi situat un compartiment de primiri urgențe, radiologie și o sală de operați, la etajul întâi vor fi saloanele pentru pacienți, iar la etajul al doilea vor fi încă două săli de operații și secția ATI.
Contractul pentru începerea lucrărilor va fi semnat la începutul anului, urmând ca acestea să fie finalizate în maxim doi ani. Valoarea lucrărilor este estimată la aproximativ 58 milioane de lei, bani din fondurile Ministerului Apărării Naționale.
Comandantul spitalului, col. dr. Iulian Meşină ne-a prezentat în ce stadiu se află proiectul Pavilionului de Medicină Intervențională şi Politraumă, precum şi numeroasele investiții făcute anul acesta în spital.
„În acest moment s-a finalizat faza de proiectare, urmând să aibă loc faza de execuție şi organizarea unei licitații. Construirea pavilionului va dura aproximativ 2 ani, începând de la data semnării contractului, ce va avea loc în primăvara anului 2020. Investiția este semnificativă. Pentru faza de proiectare au fost necesari 1.300.000 de lei.
Banii vor veni din bugetul Ministerului Apărării Naționale. În acest moment avem bugetate fonduri în valoare de 56 milioane de lei.”, ne informează comandantul spitalului
Pavilionul va avea 4 nivele. Se are în vedere achiziționarea unui angiograf si a unei linii de endoscopie si colonoscopie
„La parter va fi situat compartimentul de primiri urgențe, laboratorul de radiologie și o sală de operați. La etajul întâi vor fi saloanele pentru pacienți, iar la etajul al doilea vor fi încă două săli de operații și secția ATI. La demisol se vor afla spațiile tehnice. Pavilionul de Medicină Politraumă va fi încadrat cu medicii pe care îi avem în acest moment, urmând să apară o noua organigramă, precum şi noi specialități medicale. Va fi nevoie de asemenea şi de aparatura medicala. Aparatura pe care o avem in acest moment va fi completata si de un angiograf si de o linie de endoscopie si colonoscopie. Acestea nu sunt prinse in buget, însă vor fi luate in calcul cu un an inainte de finalizarea pavilionului.”, afirmă col. dr. Iulian Meşină
Anul acesta, în cadrul Spitalului Militar, a fost achiziționată aparatură medicală în valoare de peste 2,5 milioane de lei
„În cursul anului 2019 a fost achiziționată o ambulanță tip C. Pe linie de chirurgie minim invazivă au fost achiziționate 3 ecografe Doppler cu sonda convexă și liniară, precum şi trusă de sept nazal, trusă de histeroscopie, un cistoscop şi laser de urologie, ultimele două completând aparatul de litotriție. În total au fost necesare finduri de 1.540.000 de lei, bani din veniturile spitalului și 1.079.700 de lei din fonduri bugetului Ministerul Apărării Naționale.”, susține comandantul spitalului, col. dr. Iulian Meşină
Spitalul are peste 300 de angajați care au grijă zilnic, atât de militari, cât şi de civili
„În acest moment, spitalul are 309 angajați, iar în ultima perioadă au foat angajați 3 medici. Spitalul dispune de 200 de paturi, dintre care 8 sunt alocate pentru spitalizarea de zi, iar celelalte pentru spitalizarea continuă. Aici sunt internati atat militari, cât şi civili, prioritate avand însă militarii, pentru care asigurăm controlul periodic obligatoriu.”, a mai precizat comandantul spitalului