Maternitatea MaDonna Maria Craiova a fost prezentă prin Alexandra Preda Șurtea, managerul maternității, în calitate de speaker cu tema „Sănătatea Femeii și Prevenția” la un eveniment remarcabil organizat de revista Femeia

0
1875

Alexandra Șurtea Preda conduce de 12 ani primul spital privat de obstetrică-ginecologie din Sud- Vestul țării acreditat si clasificat de Ministerul Sănătății, Spitalul MaDonna Maria din Craiova. Cu o adresabilitate mare, spitalul deservește întreaga zona de sud-vestul a țării, având paciente din toate județele, dar si din afara României.

Iată ce a declarat managerul Spitalului MaDonna Maria din Craiova în calitate de speaker la un eveniment organizat de revista Femeia:
„Mă bucur sa fiu astazi, aici, in fața dumneavoastră, în prezenta atâtor femei frumoase atât pe dinafara cât și pe dinăuntru.
La invitația doamnei Florentina Păuna de la revista Femeia, voi aborda un subiect delicat- sănătatea femeii și prevenția!

Prin natura meseriei mele, verbul care ma definește este : *a face și mai puțin a vorbi”. Cu toate acestea, consider a fi responsabilitatea noastră, a tuturor celor implicați în domeniul medical, să vorbim despre aceste subiecte. Deși suntem in secolul XXI, ele continuă să fie tabu. Iată, în continuare ne lovim de o maximă reticență pentru astfel de subiecte, sau deși vorbim, până la urmă nu facem nimic sau amânăn, amânăm cât de mult cu putința o vizita la medicul ginecolog.
Sunt astăzi aici, să vă rog sa nu o mai faceți! Mergeți la medic ori de câte ori situația o impune, dar mai ales mergeți la medic pentru prevenție înainte de aspectele curative!
Pentru toate femeile active sexual, ar trebui sa fie un reflex ca cel puțin o data pe an sa facă un control ginecologic de rutină cu tot ce implica acesta!
Astăzi ne vom lamuri cu privire la mai multe aspecte, pentru că eu si atunci când vorbesc prefer sa fiu transparenta și cât mai cuprinzatoare.

Femeia, eternul mister al Universului…
Meseria mea întocmai este una centrată pe nevoile si bunastarea femeii, atât din punct de vedere al sănătății fizice cât si psihice .
Noi, cei de la Spitalul MaDonna Maria, celebrăm femeile în toată complexitatea lor, le suntem alături atât in cele mai importante momente ale vieții lor, momentul nașterii copiilor lor, pe perioada sarcinii pentru supravegherea ei, cât și în tot ceea ce inseamna partea de prevenție prin oferirea de consultații ginecologice de rutină.
Despre partea de prevenție, din păcate, multe dintre noi ne gasim discutând în principal DOAR cu alte femei ce ne sunt in imediata proximitate, cu prietenele noastre sau cu cel mai bun prieten- „Google”
Când cel mai sigur ar fi sa discutăm cu un specialist în domeniu, medicul nostru ginecolog, în care să avem cea mai mare încredere sa-I încredințăm sănătatea noastră feminina.
Prevenția în afecțiunile ginecologice este foarte importanta pentru a evita problemele grave de sănătate, inclusiv cancerul de col uterin sau cel de san.

De-a lungul anilor, Spitalul MaDonna Maria a desfasurat mai multe campanii gratuite de preventie si tratare, sub umbrela denumirii : Sunt femeie! Si am grija de mine! Prin aceste campanii, concentrate intr-o luna din an, de obicei in luna martie, luna femeii , medicii nostril au oferit consulattii ginecologice gratuite si recoltare de analize specifice.
Campania Spitalului MaDonna Maria este, din pacate, unica, la nivel national. Ea vine sa rupa bariere, sa educe si sa le faca pe doamne sa constientizeze importanta sanatatii lor.

In fiecare an de campanie, am avut peste 250 de femei inscrise la aceste teste de screening. Mereu, rezultatele au fost ingrijoratoare, cu o rata de infectii si probleme ginecologice de peste 85%. Au fost femei care nu se mai prezentasera la medicul ginecolog de 5, 10 sau chiar 15 ani… altele niciodata!

Si acum, desigur apare intrebarea: de ce?Care sa fie explicatia? Oare erau asimptomatice? In majoritatea cazurilor, DA.
Aici vreau sa clasificam posibilele situatii cu care absolut fiecare femeie se confrunta cel putin o data in viata.

Statisticilee spun ca 3 din 4 femei vor dezvolta o infectie urinara sau o infectie ginecologica pe parcursul vietii. 3 din 4, scriptic, la fel de bine s-ar putea sa fie 4 din 4 ….la modul real. Ceea ce este cumva explicabil. Nu stiu de ce exista aceste asteptari cu totul si cu totul nerealiste cum ca vaginul este un mediu steril… nu are cum sa fie, el face ce poate. Da, are functie de autocuratare… dar inca o data, face ce poate…..

De exemplu, am crede ca o infectie urinara este mereu insotita de simptome. Ca nu avem cum sa nu stim cand ne confruntam cu una. Cu toate acestea, iata, DA, sunt infectii urinare uneori asimptomatice sau cu simtomatologie usoara, de cele mai multe ori trecuta cu vederea.
In toti acesti ani, suficiente paciente au trecut pragul Sp MaDonna Maria, care au dezvoltat inclusiv probleme renale, din pacate, in urma infectiior urinare recurente, netratate si nediagnosticate la timp.

Daca am exclude o parte dintre bolile cu transmitere sexuala, desi si aici este o discutie, aflam cu stupoare ca sunt cel putin inca atatea alte tipuri de afectiuni,intr-adevar, asimptomatice.
Si daca ne amintim de sintagma : cancerul nu doare , desigur, toate imi veti da dreptate. Simtomatologia associata cancerului de col este una extrem de subtila. Ajunge sa deranjeze doar in stadii avansate 3 sau 4 cand, atat terapiile clasice, cat si cele alternative ajuta prea putin.

Nu sunt aici sa va produc disconfort, sau sa auziti un monolog ce va da un sentiment de teama! Dimpotriva! Sunt aici sa va transmit cu toata taria, ca in domeniul ginecologiei, cu o majoritate covarsitoare de peste 95 %, toate afectiunile isi gasesc vindecarea. Daca sunt diagnosticate la timp…. Daca…. Daca va prezentati si ii dati medicului voie sa puna un diagnostic concludent in timp util. In ginecologie, telemedicina NU ne ajuta….. nu putem diagnostica telefonic mai nimic in sfera aceasta. Avem nevoie de dvs si de niste analize de laborator, chiar daca multi dintre colegi, pot pute pune un diagnostic si macroscopic. Si atunci, ne bazam pe dvs si pe constiinta dvs, de a veni catre noi. O data pe an! Promitem ca doar o data pe an!

Pe langa stiudiul Sp MaDonna Maria derulat anual, cu privire la rata infectiilor si afectiunilor ginecologice, cu rezultate ingrijoratoare, in ultimii 5 ani in special, femeile din tara noastra au ajuns sa se confrunte din ce in ce mai mult cu probleme de infertilitate inca de la varste fragede.

Esantionul urmarit de medicii Spitalului MaDonna Maria cuprinde varste intre 23-34 de ani. Cu toate acestea, inca nu s-a promovat si nu se promoveaza suficient de mult consultul peconceptional si importanta lui! Sunt femei care decid sa devina mame poate in jurul varstei de 25-30 de ani sau mai tarziu. Insa, la prima vizita, medicul ginecolog deja se confrunta cu o serie de neajunsuri. Pacienta nu se cunoaste cu nicio afectiune, dar intampina dificultati in a ramane insarcinata. La intrebarea: cand ati fost ultima data la ginecolog, pacienta ezita, nu-si mai aminteste…

Vreau sa constientizam anumite afectiuni ginecologice benigne, cum ar fi fibromul uterin, chisturile de ovar, endometrioza, sau sindromul ovarelor polichistice, care descoperite si tratate tardiv, pot afecta sistemul reproducator pe termen lung, cu efecte ireversibile asupra sanatatii ginecologice. Si din nou ne intoarcem la mai bine mai devreme, decat mai târziu….. la dumneavoastră in cabinetul medicului…. fizic! Toate aceste afecțiuni nu se pot diagnostica altfel!
Cu siguranță va întrebați ce tipuri de teste sunt recomandate a fi efectuate cel puțin o data pe an?

Desigur, recomandarea este una particulară, orientată care fiecare femeie in parte în funcție de istoricul ei medical, vârsta si patologia asociată.
Cu toate acestea, dacă aș vrea sa va amintiți ceva din discuția noastra de astăzi , ar fi urmatoarele cuvinte pe care vă rog sa le înmagazinați:
„Sunt femeie si am grija de mine! „
O data pe an trebuie sa fac o consultație ginecologică de rutină cu recoltare de test Babeș Papanicolau si examen secreție vaginală, sumar de urină și urocultură, oecografie ginecologică, o ecografie mamară cu elastografie, alte investigații extinse va pot fi recomandate de către medicul dvs. curant.
În secolul vitezei, știința si medicina au evoluat enorm, ca și timpi de diagnosticare si tratament în egala măsură.
Și atunci, dacă totuși avem toate pârghiile , de ce sa nu profitam de ele?
V-aș lasa pe dumneavoastră sa răspundeți! Din punctul meu de vedere, sunt trei factori decisivi :
1) primul : teama
2) al doilea : rușinea
3) al treilea : lipsa prioritizarii propriei noastre persoane.
De teama, deși consultația ginecologica NU doare.
Personal, nu cred ca teama noastră se refera propriu-zis la durerea fizică, doar suntem femei si naștem copii…..ci la un potențial diagnostic neprietenos, să- l numim așa căruia nu am știi cum să- i facem față. Desi, dacă diagnosticam la timp, aproape toate afecțiunile, cel puțin din sfera ginecologică , DA, sunt tratabile.

Când ne gandim la o consultație ginecologică cele mai multe dintre femei se simt stânjenite, desi daca am avea o problema de natura oculară, am apela imediat la un oftalmolog sau o fractura la ortoped! Ne verbalizăm temerile si preocuparile in cerc restrâns , dar de cele mai multe ori nu acționăm. E timpul să o facem!

Cât in ceea ce privește ultimul si cel mai important punct, nu, nu ne prioritizam. Noi femeile, asa am fost crescute, sa fim mame pana la capat, sa fim sotii, sa fim iubite, sa fim fiice, surori, sa avem grija de tot ce ne inconjoara, uitand de multe ori sa avem grija de noi insine.
Si va intreb acum: daca dvs, nu sunteti bine, cum credeti ca vor fi bine copiii dvs, sotul sau iubitul dvs, parintii dvs, surorile dvs fie de sange fie de suflet, prietenele carora va destainuiti?
Și atunci ce rămâne de facut? E foarte simplu: Parerea mea este sa faceti din medicul dvs ginecolog cel mai bun prieten. Sa-l vizitați cel puțin o data pe an pentru un control de rutină. Iar dacă nu puteți face asta, este la fel de simplu : schimbați medicul !

CONTACT SPITALUL MADONNA MARIA CRAIOVA:

Telefon: 0351.442.574 / 0734.419.989

Str. Constantin Brâncuşi nr.8, Craiova, Dolj

www.maternitateamadonna.ro