„În Centrul Medical Dr. Ianoși – Spital efectuăm Colecistectomie laparoscopică și în anumite situații chirurgie clasică” declară chirurgul Liviu Drăgușin

0
1604

Ziarul Sănătatea: Domnule doctor Drăgușin, vorbiți-ne despre tratamentul litiazei biliare!

Dr. Liviu Drăgușin, medic chirurg – Centrul Medical Dr. Ianoși – Spital: Litiaza biliara asimptomatică nu necesită tratament fiind suficienta monitorizarea periodică. Apariția simptomelor specifice litiazei biliare (colica biliara) beneficiază de tratament prin:
– Colecistectomie laparoscopica in cazurile necomplicate prin care se îndepărtează vezica biliara în întregime;
– Colecistectomie prin abord chirurgical clasic in situațiile de suprainfecție bacteriană a vezicii biliare sau colecistite complicate;
– Tratamentul medicamentos cu rol de dezintegrare a calculilor biliari necesita administrare îndelungată iar efectele sunt resimțită la intervale de cateva luni sau ani de administrare fiind indicate pacienților care nu sunt candidați pentru intervenția chirurgicală.
Litiaza biliara reprezintă procesul de formare a calculilor (pietre) in interiorul vezicii biliare, proces mai frecvent intalnit la persoanele de sex feminin de peste 40 de ani cu istoric familial al acestei patologii.

Ziarul Sănătatea: De ce apare litiaza biliară?

Dr. Liviu Drăgușin, medic chirurg: Calculii biliari se formează prin agregarea cristalelor de colesterol monohidrat la suprafața căruia se depun săruri biliare și de calciu. staza biliară apare în cazul in care nu se produce evacuarea corespunzatoare a conținutului biliar care ajută la digestia alimentelor ingerate si favorizează procesele de litogeneza prin acumularea de săruri in jurul agregatelor de colesterol. Calculii pigmentari se formează in condițiile existenței unor cantități crescute de bilirubina la nivelul vezicii biliare, având o colorație brună sau neagră. Factorii de risc care predispun la formarea calculilor biliari sunt reprezentați de catre vârsta de peste 40 de ani, sedentarismul, sarcina, obezitatea, pierderea rapidă în greutate, Dieta bogată in grăsimi fără aport optim de fibre alimentare, administrarea medicație hormonale in scop contraceptiv.

Ziarul Sănătatea: Care sunt simptomele litiazei biliare?

Dr. Liviu Drăgușin: Litiaza biliara poate rămâne asimptomatică perioade îndelungate de timp, simptomatologia devenind clinic manifesta în situațiile în care se produce migrarea calculilor la nivelul canalului cistic:

  • Durere epigastrica sau la nivelul hipocondrului drept care iradiaza posterior;
  • Greață, vărsături;
  • Distensia abdominala;
  • Febra;
  • Transpirații;
  • Icter sclero tegumentar.

Ziarul Sănătatea: Care sunt metodele de diagnostic ale afectiunii?

Dr. Liviu Drăgușin: Diagnosticul litiazei biliare este stabilit pe baza examenului clinic al pacientului si al investigatiilor paraclinice reprezentate de:

  • Ecografia abdominala care permite vizualizarea calculilor biliari cu dimensiuni de pana la 2 mm;
  • Tomografia computerizata CT scan sau rezonanța magnetică nucleara de abdomen;
  • Scintigrafie hepato-biliară;
  • Colangiopancreatografia retrograda endoscopică ERCP care poate evidenția si extrage calculii biliari.