Autor: Cristina Cârstea
Dr. Renică Diaconescu este mdic în cadrul secției de Neurologie a Spitalului Județean de Urgență Slatina şi vicepreședinte al Comisiei pentru Sănătate, din Senatul României. Medicul a inițiat un proiect de suflet, venind în sprijinul pacienților care suferă un accident vascular cerebral ischemic. Acesta a pornit Inițiativa legislativă „Dreptul la viață”, care a primit avizul Ministerului Sănătății și pe cele ale Senatului și Camerei Deputaților. Acesta presupune crearea unor centre de tromboliză în clinici şi spitale județene, iar în urma ordinului de Ministru dat de către Ministrul Sănătății, acest lucru este posibil începând din luna aprilie.
Tromboliza intravenoasă este eficientă pentru tratamentul pacienţilor cu accident vascular cerebral ischemic acut în primele patru ore de la debutul simptomatologiei şi constă în injectarea continuă în perfuzie, timp de o oră, a unei substanţe fibrinolitice în doză calculată în funcţie de greutatea pacientului.
Dr. Renică Diaconescu a acordat un interviu pentru Ziarul Sănătatea, în care ne informează cât de necesară este înființarea unui compartiment de tromboliză în toate spitalele din țară, pentru pacienții care suferă un AVC ischemic şi care nu pot fi tratați în orice condiții. Aceşti pacienți merită şansa la o viață normală.
„M-am luptat un an de zile pentru a obține acest program de tromboliză. În București sunt 7-8 centre. Ajunsesem noi, în România, să avem opt centre de tromboliza, în timp ce bulgarii aveau 22 de astfel de centre. Rămăseserăm pe ultimele locuri, însă ușor, ușor, împreună cu domnul profesor Băjenaru, am reușit să îi convingem că putem face tromboliza și în spitale clinice din teritoriu sau chiar în spitalele judetene de urgență. Am pregătit o lege pe această temă şi am discutat cu ministrul Sănătății care a dat un ordin de Ministru până când legea va intra în vigoare”, afirmă dr. Diaconescu
6 vieți salvate de catre medicii de la spitalul din Slatina prin aplicarea trobolizei intravenoase
„La Spitalul Judetean de Urgenta Slatina, centrul este funcțional de mai bine de o lună. Azi noapte a avut loc cea de-a şasea tromboliză. Este foarte importantă perioada de timp în care pacientul ajunge la spital. Dacă acesta nu ajunge în primele 4 ore, noi nu putem introduce substanța intravenoasă. Se urmăreşte dacă s-a produs necroza creierului”, spune medicul
La spitalul din Slatina a ajuns săptămâna trecută şi medicul ortoped dr. Cornel Mercuț care a suferit un AVC ischemic. Medicii de la spitalul din Slatina i-au salvat viața, aplicându-i acestuia tratamentul intravenos.
„Din fericire dr. Cornel Mercuț a ajuns la limită. Dacă mai treceau 20 de minute, nu i mai puteam face tromboliza. Pentru a câştiga timp, primul plus l-am introdus chiar eu imediat dupa ce s-a făcut tomografia.”, afirmă dr. Renică Diaconescu
Substanțele folosite în terapie- decontate de Minister
„Investițiile nu au fost foarte mari pentru că este un program al Ministerului, iar acesta decontează toate medicamentele. Spitalul a pregătit însă un compartiment bine dotat cu paturi de înaltă calitate care sunt mobile şi se pot controla electronic. Substantele folosite în terapie sunt decontate de Minister. Inițial s-a trimis în luna aprilie, pentru fiecare județ, câte 50.000 RON pentru a fi folosiți până în septembrie. Două fiole costă aproximativ 1.700 RON. Dacă fondurile se termină se realocă. Se decontează nu doar substanța pentru tromboliza. Dacă un pacient vine cu tensiune mare se folosește o anumită substanță cu acțiune centrală care este şi ea decontată. Până acum am înțeles că la Tg Jiu s-a făcut o singură tromboliză. Banii care nu se folosesc în program se returnează și se vor repartiza altor centre”, ne informează dr. Renică Diaconescu
De ce la Slatina se poate?
„Acelaşi sistem este şi la Slatina. Sistemul pe care noi toții îl acuzăm nu este făcut de oameni, ci cu oameni. Eu am luptat foarte mult pentru a obține acest program de tromboliză. Dacă putem să întindem o mână și să salvăm o viață o facem oricând”
Programul de tromboliză nu funcționează însă şi la SCJU Craiova
„Noi am făcut o simulare la Craiova, împreună cu coordonatorul acestui program, la care au luat parte si cei de la SCJU. Nu ştiu de ce programul nu funcționează şi acolo, însă este o mare pierdere. Poți salva vieți. De acest lucru depinde dacă un om rămâne o viață întreagă paralizat sau dacă se întoarce în 2 ore la serviciu”, a mai adăugat dr. Renică Diaconescu
Contactată telefonic, purtătorul de cuvânt al SCJU Craiova, dr. Cristiana Geormăneanu ne-a declarat că motivul pentru care nu se face tromboliză la Craiova, este pentru că nu există un computer tomograf funcțional.
„Nu se face pentru că nu avem computer tomograf. Acesta s-a defectat în urmă cu aproximativ o lună din cauza suprasolicitării. Spitalul a luat însă toate măsurile necesare punerii acestuia în funcțiune, dar acest lucru necesită timp. Spitalul a încheiat un contract cu climica „Prima Medical” pentru efectuarea computerului tomograf ca investigație de urgență pentru pacienții care se prezintă în UPU. Acest lucru necesită însă timp. Clinica nu se află în incinta Spitalului nostru, iar pacientul trebuie să fie monitorizat și asistat de către un echipaj cu medic al Serviciului Județean de Ambulanță Dolj. Aceste echipă trebuie să preia pacientul din UPU pentru a-l transporta la „Prima Medical” în vederea efectuării computerului tomograf. Din acest motiv crește timpul de așteptare, de investigare și de diagnostic”, ne informează dr. Cristiana Geormăneanu
Tomograful s-a defectat în urmă cu o lună, însă programul de tromboliză a început încă din luna aprilie…..
„Într-adevăr, încă din luna aprilie există posibilitatea de a face tromboliza în spitalele județene. Tomograful nostru funcționa însă în regim de avarie şi oricând putea să se defecteze. Din acest motiv nu am început demersurile pentru realizarea terapiei. De ce nu putem lucra fara computer tomograf? Pentru că pot să apară situații neprevăzute. Pacientul poate suferi o reacție adversă, adică să se transforme din AVC ischemic în AVC hemoragic. În astfel de cazuri trebuie să ai tomograful în UPU pentru a verifica starea pacientului”, a mai precizat purtătorul de cuvânt
De ce dr. Cornel Mercuț nu a fost trimis la Slatina imediat ce a ajuns în UPU, fără a se efectua tomografie?
„Pentru a avea un diagnostic precis avem nevoie de computer tomograf. Dacă este vorba despre un AVC ischemic atunci pacientul poate merge către Slatina pentru tromboliză, însă dacă este un AVC hemoragic, atunci trebuie să rămână aici pentru că este nevoie de intervenția medicilor neurochirurgi. Când vom avea computer tomograf vom da drumul și la tromboliza în SCJU Craiova”, a declarat dr. Cristiana Geormăneanu