Medic Specialist Pneumologie Pediatrică, dr. Diana Diaconu a ales o specialitate care îmbină pediatria cu expertiza în bolile aparatului
respirator. Dr. Diaconu Diana s- a alăturat echipei Centrului Medical Speranța în calitate de medic specialist în pneumologie pediatrică. Activează în prezent în cadrul Secției de Pneumologie Pediatrică a Institutului „Marius Nasta” din București. Formarea sa profesională a inclus rezidențiatul în pneumologie pediatrică la două dintre cele mai importante spitale pediatrice din țară: Institutul Național pentru Ocrotirea Mamei și Copilului „Alfred Rusescu”, sub coordonarea dr. Mihai Craiu și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie”. Dr. Diaconu Diana este pasionată de diagnosticarea și tratamentul afecțiunilor respiratorii la copii, de la cele frecvente precum astmul bronșic, până la patologii pulmonare complexe.
Printr-o abordare empatică și bazată pe cele mai noi ghiduri medicale, oferă sprijin și soluții adaptate fiecărui mic pacient. Rolul acesteia ca medic este să evalueze, diagnosticheze și trateze afecțiuni respiratorii la copii de toate vârstele, de la sugari până la adolescenți, ținând cont de particularitățile anatomice și fiziologice ale copilului. Dr. Diana Diaconu se concentreză nu doar pe tratament, ci și pe prevenție și educarea familiei, pentru a reduce recurența și complicațiile bolilor respiratorii. În activitatea acesteia întâlnește frecvent pacienți cu bronșita acută, care reprezintă inflamația căilor respiratorii mari, de obicei de origine virală, manifestată prin tuse persistentă, uneori cu expectorație, și simptome generale ușoare; tratamentul este în principal simptomatic. De asemenea, tratez bronșiolita, o infecție acută a căilor respiratorii mici, mai ales la sugari, produsă frecvent de virusul respirator sincitial. Aceasta debutează cu simptome de răceală dar evoluează rapid spre dificultăți de respirație, wheezing și hipoxie. Managementul este de susținere: hidratare, oxigen, monitorizare atentă. Pneumonia la copil poate fi virală sau bacteriană, iar
diferențierea este importantă pentru alegerea tratamentului. Formele bacteriene necesită antibiotic, iar cele virale se tratează suportiv. Diagnosticul se bazează pe examen clinic, uneori completat de radiografie toracică. O parte importantă a muncii mele este și diagnosticul și tratamentul tuberculozei la copil. Chiar dacă pare o boală a trecutului, tuberculoza pediatrică există în continuare în zilele noastre, mai ales în zonele cu incidență crescută sau la copiii cu imunitate scăzută. Este esențial ca lumea să fie atentă la această boală iar părinții să înțeleagă importanța diagnosticării precoce și a respectării tratamentului complet. Tuberculoza la copil are particularități fațâ de adult: forme extrapulmonare mai frecvente, manifestări nespecifice și dificultăți de confirmare bacteriologică. Tratamentul este de lungă durată, iar monitorizarea atentă la copilului și a aderența ei la terapie estevitală. Tuberculoza este o boală infecto- contagioasă. Transmiterea infecției se realizează în cele mai multe cazuri pe cale aerogenă, sursele de infecție fiind reprezentate de bolnavii de tuberculoză pulmonară activă. Transmiterea este favorizată de contact prelungit cu sursa de infecție. Nu orice infecție este soldată cu îmbolnăvire de tuberculoză, așadar termenul de ”infecție tuberculoasă“ nu se confundă cu cel “tuberculoză boală“. Există mai multe posibilități evolutive ale infecție cu tuberculiză la copii. În funcție de vârsta și răspunsul imun corespunzător, copiii după infecție pot dezvolta boala. Forme de tuberculoză extrapulmonare și diseminate apar în special la sugari. Tuberculoza la copii este diferită de tuberculoza la adulți. Copiii dobândesc tuberculoză de la contacții de familie. Dacă vă întrebați: tușește cineva de multa vreme în familie? Mai întâi ar trebui să ne întrebăm dacă există tuberculoză în familie, dacă vreunul din părinți are tuberculoză? Sau dacă vedeți adulți cu tuberculoză, întrebați-vă dacă au copii. Majoritatea copiilor nu au bacteriologie pozitivă, fiind forme baucibacilare. La majoritatea cazurilor sursa de infecție este un adult din anturajul copilului, bolnav simultan cu acesta.
Diagnosticul de tuberculoză poate fi suspectat la copil în doua circumstanțe: Copil contact cu un bolnav de tuberculoză (din focar); copil simptomatic. Diagnosticul de tuberculoză la copil este mai dificil decât la adult din motive complexe (raritatea confirmării bacteriologice, semne clinice nespecifice, aspect radiologic dificil de interpretat). În absența confirmării bacteriologice, diagnosticul pozitiv trebuie fundamentat pe mai multe elemente, niciunul dintre ele nefiind singur suficient. Ar trebuie luate în considerare: contextul epidemiologic, manifestările clinice, IDR la PPD (TCT), modificările radiologice, testele de laborator modificate, testul Quantiferon. Prin tot ceea ce face, dr. Diaconu încercă să creeze un echilibru între rigoarea medicală și comunicarea empaticăcu părinții și copiii, pentru ca aceștia să se simtă în siguranță pe parcursul îngrijirii.
