Sistemul de sănătate din România are nevoie urgentă de medici specializați în sănătate publică și management sanitar pentru a funcționa eficient și pentru a continua să se dezvolte, atrag atenția cadrele universitare ale Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
Deși aceste domenii sunt esențiale pentru buna organizare a sistemului medical, România se confruntă cu un paradox major: în timp ce sănătatea publică și managementul sanitar necesită reforme accentuate, medicii specializați în aceste arii nu sunt integrați eficient pe piața muncii.Potrivit unui studiu național recent, 16% dintre medicii rezidenți iau în calcul să plece din țară, iar 43% indică lipsa locurilor de muncă drept principala barieră în calea dezvoltării profesionale. În plus, medicii specialiști semnalează probleme precum incertitudinea pozițiilor din sănătatea publică, birocrația excesivă și influența politică în procesul decizional.
Președintele Asociației Române de Sănătate Publică și Management Sanitar, Bogdan Pană, subliniază că noua generație de medici își îndreaptă tot mai mult atenția către domenii non-clinice, precum promovarea sănătății, prevenția și managementul sanitar. „Ei se pregătesc ca să lucreze în direcții de sănătate publică, în spitale, în compartimentele de management al calității, în universități, în institute și în tot ce înseamnă această zonă. Ce este interesant este perspectiva lor de viitor: 50% dintre ei nu știu dacă să rămână sau să plece din țară. Decizia va depinde de oportunitățile oferite de sistem. Există atât nevoia, cât și posibilitatea de integrare, mai ales în contextul dezvoltării infrastructurii medicale din ultimii 30 de ani”, a declarat acesta. La rândul său, Florentina Furtunescu, prorector și coordonator al Disciplinei de Sănătate Publică și Management din cadrul universității bucureștene, atrage atenția asupra modernizării curriculei universitare. Aceasta include competențe esențiale precum sănătatea digitală, utilizarea inteligenței artificiale, analiza datelor și elaborarea politicilor de sănătate bazate pe dovezi.
Specialiștii consideră că alinierea formării profesionale la nevoile reale ale sistemului sanitar este esențială pentru a valorifica potențialul noii generații de medici și pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă a sistemului de sănătate din România.





























