Autor: Cristina Cârstea
Dr. Alin Stoica, chirurg pediatru la Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova, ne-a vorbit despre numărul mare de cazuri de copii cu malformații congenitale prezente la început de an la SCJU Craiova. Există malformații congenitale care necesită intervenție chirurgicală imediat după momentul naşterii. Pentru acest lucru este nevoie însă de o echipă multidisciplinară formată din medici obstetricieni, geneticieni, neonatologi, anesteziști, precum și chirurgi pediatrii. Una dintre intervențiile realizate cu succes la început de an este cazul unui copil cu gastroschizis- o malformație a peretelui abdominal în care intestinele se dezvoltă în exteriorul organismului.
„Chirurgia pediatrică se ocupă în special de malformațiile congenitale, iar în prima perioadă a acestui an ne-am confruntat cu numeroase tipuri de astfel de malformații. Unele dintre acestea se operează imediat după naștere sau în primul an de viață, iar altele sunt amânate. Există însă o paletă destul de largă de anomalii congenitale şi perioade în care avem un număr mare de cazuri.”, ne informează dr. Alin Stoica- chirurg pediatru SCJU Craiova
Care sunt cazurile cu care v-ați confruntat în această perioadă?
„La începutul anului am operat o malformație a peretelui abdominal numită gastroschizis, am operat o hernie diafragmatică congenitală manifestată prin absența unei porțiuni de hemidiafragm stâng, în care intestinul și alte organe din abdomen se dezvoltă în cavitatea toracică stângă şi am operat, de asemenea, şi o atrezie de esofag marcată de lipsa unei porțiuni de esofag din naştere.”, spune chirurgul pediatru
„Există malformații congenitale care necesită intervenție chirurgicală imediat după momentul naşterii”
„Unele dintre malformațiile congenitale sunt urgențe imediate. De exemplu, copilul cu gastroschizis. În astfel de anomalii congenitale ale peretelui abdominal, intestinele și alte organe, câteodată ficatul, se dezvoltă încă de la bun început în exteriorul abdomenului. Aceasta reprezintă cea mai mare urgență neonatală în chirurgia pediatrică deoarece trebuie operată cât mai repede după momentul nașterii. Am făcut această intervenție, iar acum copilul trăiește. Timpul de operare al echipei medicale a fost unul foarte bun deoarece am reușit să facem intervenția în 40-45 de minute de la naștere, datorită mobilizării.”, susține chirurgul pediatru Alin Stoica
„În cazul malformațiilor congenitale este nevoie de o echipă multidisciplinară foarte bine pregătită”
„Atunci când ne ocupăm de copiii cu malformații congenitale este nevoie de o echipă multidisciplinară formată din obstetricieni- care cunosc evoluția sarcinii, diagnosticul putând fi pus încă din trimestrul al doilea de sarcină şi geneticieni- care depistează anomaliile congenitale prin intermediul testelor genetice, în spital existând un laborator foarte modern, care face ca acest oraş să fie, probabil, epicentrul geneticii din România. Din această echipă fac parte şi neonatologi, medici anesteziști, precum și chirurgi pediatrii.”, a mai precizat dr. Alin Stoica
„În majoritatea cazurilor, copiii cu malformații congenitale, declanşează naşteri premature”
„Este foarte important ca aceste anomalii congenitale să fie depistate încă din timp timpul sarcinii, pentru ca în momentul nașterii copilul să vină pe lume într-un centru cu expertiză în patologia respectivă. Există însă și sarcini care nu sunt urmărite absolut deloc de către medicul obstetrician și atunci când vine momentul nașterii apar surprize deoarece, în majoritatea cazurilor, copiii cu malformații congenitale, declanșează nașteri premature. Dacă mamele sunt din mediul rural, acestea se duc la spitale din proximitate unde nu există chirurgi pediatrii, iar copilul este transportat la un alte spitale până când ajunge acolo unde trebuie.
Împreună cu membrii echipei multidisciplinare am încercat prin reuniuni științifice de profil să conștientizăm medicina primară, să purtăm discuții cu medicii de familie și să aflăm care sunt circuitele și ce trebuie făcut în astfel de situații deoarece există numeroase deficiențe la acest nivel.”, spune dr. Alin Stoica- chirurg pediatru SCJU Craiova
Copiii rezultați în urma fertilizării in vitro- risc crescut de malformații congenitale?
„Nu am niște statistici, însă probabil că există un risc mai mare de malformații congenitale la copiii rezultați în urma fertilizării in vitro. Sunt destul de multe cazuri de malformații apărute la aceşti copii. Părinții care apelează însă la o astfel de metodă sunt monitorizați foarte atent. Sunt însă cazuri în care aceştia își doresc cu atâta ardoare un copil, încât, de foarte multe ori, trec chiar şi peste recomandările echipei medicale.”, ne ingormează medicul
Există situații în care părinții îşi asumă o sarcină cu probleme?
„Noi, ca şi echipă, ne punem de foarte multe ori problema dacă un copil cu astfel de malformații este bine să se nască. În cazul unor malformații severe, aşa cum sunt malformațiile sistemului nervos central, recomandăm întreruperea sarcinii. Există însă familii care după 10 ani de fertilizări reuşesc să aibă o sarcină şi atunci refuză categoric, indiferent de rezultat. Probabil că fertilizarea in vitro are și o poliță de plătit la un moment dat.”, a mai adăugat dr. Alin Stoica