„Avem nevoie de sânge, avem nevoie de donatori!”- mesajul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova

0
4766

Autor: Cristina Cârstea

Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Craiova, coordonat de dr. Adriana Turculeanu, are nevoie de donatori. Fiecare picătură de sânge contează pentru cei aflați în suferință și care au nevoie urgenta de transfuzii. Până în prezent, au fost demarate peste 70 de acțiuni în teritoriu pentru a găsi donatori disponibili însă, în ciuda tuturor eforturilor depuse de către centrul regional, numărul donatorilor este în continuare mic. Dr. Adriana Turculeanu afirmă că, în fiecare zi, ar trebui să existe cel puțin 40-50 de donatori și ne informează care sunt principalele beneficii asupra sănătății aduse de donarea de sânge.

„Avem donatori în fiecare zi. Problema o reprezintă numărul mic al acestora raportat la nevoia de sânge cu care ne confruntăm. Nu știm niciodată care va fi adresabilitatea paciențiilor. Ar trebui să avem cel puțin 40-50 de donatori pe zi. În zona Olteniei, nevoia de sânge este foarte mare. Noi susținem toate spitalele din această zonă şi uneori trebuie să asigurăm nevoia de sânge și în celelalte spitale din țară pentru pacienții care sunt din zona noastră.”, spune dr. Adriana Turculeanu, directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină Craiova

Numărul donatorilor este în continuare mic în ciuda activităților de promovare

„Deși avem foarte multe activități de promovare, numărul donatorilor nu a crescut. Numărul total de donatori înregistrat până la acest moment nu a atins pragul de 9.000, având doar 8.668 de donatori. Acest lucru ne îngrijorează pentru că în această lună am avut un „record” în ceea ce privește numărul mic al acestora în ciuda faptului că ne aflăm într-un oraș mare. Ne-am propus să avem un număr de 1.000 de donatori pe lună însă,deși activitatea de promovare a fost și este extrem de intensă, nu am reușit să creștem numărul acestora.”, ne informează dr. Adriana Turculeanu

De ce nu există un număr acceptabil de donatori?

„Cred că motivul pentru care oamenii nu vin să doneze este reprezentat de faptul că aceştia consideră că este un gest pe care nu îl pot face la acest moment. În momentul în care există o solicitare pentru un gest umanitar numărul persoanelor care vin să doneze creşte. Poate comoditatea sau agitația zilnică sunt unele dintre motive.”, a mai adăugat dr. Adriana Turculeanu

Care sunt afecțiunile care îi pot împiedica pe oameni să doneze sânge?

„Există persoane care nu pot să doneze cum ar fi pacienții cronici, persoanele care au suferit intervenții stomatologice în ultimele trei luni, cele care prezintă o acutizare cu recurență a infecției herpetice sau care au o viroză de orice tip sunt amânați temporar, la fel și cei care iau antibiotice. Cred însă că motivul principal pentru care oamenii nu vin să doneze sange este faptul că nu mai au acel spirit de solidaritate.”, spune dr. Adriana Turculeanu

Peste 70 de acțiuni organizate în teritoriu

„Pe lângă ceea ce facem la centru, organizăm numeroase acțiuni mobile în teritoriu. Până acum am organizat peste 70 de astfel de acțiuni și cu toate acestea numărul donatorilor nu a crescut. De exemplu, sâmbătă am fost la Cârna și au donat numai 17 oameni. Eu cred că există un dezinteres până momentul în care suntem puși în situația în care cineva din familie are nevoie de sânge. Abia atunci ne mobilizăm și realizăm ce înseamnă acest gest.”, susține dr. Adriana Turculeanu

Care sunt cele mai căutate grupe de sânge?

„Nu aș putea spune că sunt căutate anumite grupe de sânge. Orice grupă poate să fie solicitată în fiecare zi și în cantități diferite. Problema este că, în anumite zile, nu avem numărul unităților de sânge de un anumit tip care să acopere solicitările. De exemplu, acum suntem deficitari cu grupa B, iar în general suntem deficitar cu grupele RH negativ.”, ne informează dr. Adriana Turculeanu

Donarea de sânge-beneficii asupra sănătății

„Hematiile reprezintă componentă principală a sângelui. Acestea au o viață de 120 de zile. Atunci când donăm sânge, o parte din acestea sunt practic excluse din torentul circulator și atunci organele implicate în producerea lor vor fi puse în acțiune și vor produce noi globule roșii care, fiind tinere, își vor îndeplini mult mai bine funcția. Reînnoirea componentelor sângelui previne accidentele vasculare cerebrale, reprezentând astfel un tratament profilactic.”, a mai precizat dr. Adriana Turculeanu