Campania de strângere de fonduri McHappy Day®, ediția 2023 pentru spitalele de copii – „Susținem optimismul micilor pacienți din România” a inițiat un parteneriat cu Spitalul Clinic Municipal Filantropia – Secția Pediatrie din Craiova. În urma discuțiilor cu managementul instituției medicale, s-au identificat nevoile curente. Una dintre problemele majore identificate în 2023 a fost lipsa paturilor pentru aparținători, ceea ce afectează odihna părinților și optimismul pe care îl pot oferi copiilor internați.
Fundația, împreună cu managementul spitalului, a identificat dotările necesare care pot răspunde nevoilor curente și care erau disponibile în alte state europene. „Astfel, în cadrul campaniei ‘Susținem optimismul micilor pacienți din România’, Spitalul Clinic Municipal Filantropia – Secția Pediatrie din Craiova a beneficiat de următoarele dotări, care erau disponibile în alte state europene: 25 paturi de salon pentru copil și însoțitor Steplife, în valoare de 217.284,93 lei,” a declarat Amalia Năstase, președintele Fundației Ronald McDonald.
La conferința de presă au participat: Dr. Liviu Radu – Manager Spitalul Filantropia, Lucian Dindirică – Viceprimar Municipiul Craiova, Amalia Năstase – Președintele Fundației pentru Copii Ronald McDonald, prof. univ. dr. Ligia Stănescu – Șef Secție Pediatrie, dr. Lorena Dijmărescu – Director Medical Spitalul Filantropia și Nicoleta Burada – Director Executiv Domarcons.
De 26 de ani, Fundația pentru Copii Ronald McDonald oferă sprijin familiilor din România care au copii spitalizați. Eforturile Fundației s-au îndreptat către îmbunătățirea stării de sănătate a micilor pacienți și către bunăstarea familiilor acestora, prin construirea de case „departe de casă” în curtea spitalelor de pediatrie, donarea de echipamente medicale spitalelor și secțiilor de pediatrie și susținerea accesului copiilor la servicii medicale mai bune. Până în prezent, valoarea implicării în comunitate a depășit 10 milioane de euro.
Ca o continuare firească a sprijinului pe care Fundația îl oferă prin cele trei case Ronald McDonald (București, Timișoara și Iași), la finalul anului 2023 a fost organizată o nouă ediție a campaniei de strângere de donații McHappy Day, sub mesajul „Donația ta susține optimismul micilor pacienți”. Anii de experiență în România, dar și studiile realizate de Fundație la nivel global, arată că atunci când familia este aproape, procesul de vindecare al copiilor este mai rapid. Campania s-a desfășurat în perioada 20-26 noiembrie 2023, în toate restaurantele McDonald’s din țară, iar partenerii Fundației pentru Copii Ronald McDonald au contribuit la susținerea ei până la finalul anului 2023.
În cadrul campaniei au fost colectate peste 3 milioane de lei (3.023.735 lei), care au fost utilizați pentru achiziția a 220 paturi ATI și paturi de salon pentru copiii spitalizați și pentru însoțitor, precum și a altor dotări.
Paturile au fost livrate și instalate pe secțiile de pediatrie a șase spitale din patru orașe din România: Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie” și Institutul Clinic Fundeni din București, Spitalul Clinic Municipal Filantropia – Secția Pediatrie din Craiova, Secția de Oncopediatrie a Institutului Oncologic din Cluj-Napoca și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara.
Fundația pentru Copii Ronald McDonald lucrează îndeaproape cu spitalele partenere – Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” București, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Maria” Iași pentru asigurarea celor mai bune condiții de tratament pentru micii pacienți și în susținerea familiilor acestora.
Totodată, știm cât de important este un sistem de sănătate funcțional în lupta copiilor internați în spitale pe termen lung pentru a învinge boala. Suntem alături de cei mai mici și mai vulnerabili dintre pacienți. De aceea, de-a lungul celor 26 de ani, am oferit și altor spitale de pediatrie din țară suportul de care au nevoie și pe care acestea ni l-au solicitat.