20.3 C
Craiova
Tuesday, 22 September, 2026
Se încheie o campanie în care au fost prezentate programe, proiecte sau au fost făcute promisiuni. Unele fezabile, cu indicarea unor surse de finanțare, cu termene concrete și cu soluții realizabile, altele doar promisiuni electorale. Dincolo de toate acestea, trebuie să spunem câteva lucruri...
Daniel Pităroiu este candidatul liberal la funcţia de primar al oraşului Filiaşi, o urbe pe care mărimea, apropierea de Craiova şi plasarea strategică pe rutele naţionale şi internaţionale de transport o recomandau pentru o soartă mai bună. Modernizarea şi prosperitatea au trecut pe lângă Filiaşi sub actuala...
• Alături de Nicușor Roșca, întreaga echipă de consilieri județeni a întocmit un program administrativ solid și pragmatic pentru dezvoltarea Doljului. • Principalele priorități sunt reprezentate de atragerea fondurilor europene, susținerea administrațiilor locale cu specialiști în întocmirea proiectelor de finanțare, dar și de dezvoltarea...
Unul dintre municipiile cu o istorie extrem de bogată, Calafatul a cunoscut în ultimii patru ani o transformare vizibilă, devenind, proiect cu proiect, o localitate modernă pe care cetățenii de la malul Dunării o așteptau de foarte mulți ani. În spatele acestei transformări a stat primarul liberal...
PNL are un plan pentru modernizarea unităților medicale din județul Dolj și extinderea accesului la servicii în mediul rural. Noi, liberalii susținem construirea Spitalului Regional Craiova și modernizarea a altor 500 de unități medicale din întreaga țară. Ca președinte al Comisiei ITRE din  Parlamentul...
Candidata PSD Dolj pentru Camera Deputaților este implicată în implementarea celei mai ample strategii de dezvoltare a infrastructurii de utilități publice Irina Stoenică ilustrează fidel linia pe care se înscriu oamenii propuși de PSD Dolj pentru Parlamentul României: profesioniști veritabili, cu experiență considerabilă în...