„Procentul de cazuri rezolvate în noua Clinică de Cardiologie este de 100%! S-au făcut foarte mulți paşi înainte având în vedere că am plecat de la zero!”, afirmă echipa de medici cardiologi a Clinicii

0
20409

 

Autor Cristina Cârstea

Medicii cardiologi Paul Traşcă, Eugen Țieranu şi Adrian Ungureanu din cadrul Clinicii de Cardiologie Intervențională și Chirurgie Cardiovasculară a SCJU Craiova au acordat în exclusivitate un interviu pentru Ziarul Sănătatea în care au prezentat situația reală a Clinicii de Cardiologie. Din luna iunie, de când a fost deschisă şi până în prezent, medicii au rezolvat cazurile a peste 500 de pacienți veniți atât pe bază de programări, cât şi în regim de urgență. În clinică se lucrează în fiecare zi, iar medicii speră ca în cel mai scurt timp, vor putea asigura permanență prin mărirea echipei cu specialişti în domeniul cardiologiei, asistenți şi infirmiere. Medicii spun că ar mai avea nevoie de o sală la fel ca cea în care se lucrează în prezent, dar sunt optimişti văzând că lucrurile evoluează spre bine în clinică.

„Numărul de cazuri a crescut progresiv în ultimele luni, la fel şi complexitatea acestora. Facem atât pacienți electivi, pacienți cronici care vin prin programare, dar şi urgențe. Există două tipuri de infarct, cu supradenivelare de segment ST si fără supradenivelare de segment ST. Noi facem cazuri de infarct la pacienții fără supradenivelare de segment ST. Deocamdată pentru pacienții cu supradenivelare de segment ST nu putem să asigurăm permanență în clinică, nefiind personal suficient. Sperăm ca pe viitor, într-un an sau doi, să se lucreze 24/24”, a declarat dr. Paul Traşcă

In ceea ce priveşte partea de intervenții şi proceduri, pacienții pot beneficia în cadrul clinicii de coronarografii, angiografie diagnostică, proceduri de dilatare, montare de stenturi şi de o gamă largă de proceduri pe partea de dispozitive implantabile, defibrilatoare şi dispozitive de resincronizare.

Medicii cardiologi speră ca anul acesta să-şi mărească echipa şi să aibă la dispoziție încă un angiograf

„Echipa de medici este formată din colegii mei Eugen Țieranu, Radu Stăvaru, Adrian Ungureanu şi  Emilia Goanță. Colegul nostru Radu Stăvaru lucrează cu noi pe partea de coronarografii, dilatări, implanturi de stenturi, iar colega noastră, Emilia Goanță- medic specialist, lucrează împreună cu dr. Ungureanu şi se ocupă de partea de dispozitive implantabile. Sperăm să ne mărim echipa şi la nivel de asistenți şi infirmiere. Urmează să se facă angajări şi sperăm că acestea se vor face acum, la început de an. Avem nevoie de o echipă mult mai mare pentru a putea acorda îngrijire corespunzătoare bolnavilor. Din punct de vedere al aparaturii pot spune că avem o sală bine dotată, însă am avea nevoie şi de alte tipuri de aparate. Pe unele urmează să le primim sub formă de custodie, însă marea noastră urgență este încă un angiograf şi o sală la fel ca aceasta pentru acoperi o serie mai largă de proceduri. O singură sală este prea puțin. Ne colmatăm ca şi cazuri” a mai precizat medicul Paul Traşcă

„Am rezolvat cazurile a peste 500 de pacienți, iar aceştia nu au mai fost nevoiți să meargă către alte centre din țară”

„Am susținut examenul de medic specialist, iar de la 1 ianuarie sunt medic specialist cardiolog, înscris în competența chirurgie intervențională. Din iunie, de când s-a deschis această clinică, s-au făcut aproximativ 500 de cazuri-coronarografii, implantări de stenturi, stimulatoare, defibrilatoare- majoritatea procedurilor fiind coronarografii diagnostice şi implantări de stenturi. Ce este important este că toate cazurile s-au rezolvat fără probleme, pacienții au plecat rezolvați, cu implantare de stenturi şi nu au mai fost nevoiți să meargă la alte centre din țară, reprezentând un mare avantaj pentru zona aceasta” a declarat dr. Eugen Țieranu

„Ne confruntăm în fiecare zi cu cazuri precum cel al lui Florin Busuioc”

„Pacienți cu infarct ajung aproape zilnic în urgență. Infarctul cu supradenivelare de segment ST este un tip de infarct care trebuie intrat de urgență în sală. Deocamdată pacienții merg la Bucureşti pentru că noi nu putem să preluăm cazuri în permanență fiindcă nu avem personal suficient. În cel mai scurt timp sperăm să ne organizăm în ceea ce priveşte programul de infarct acut. Consiliul județean ne-a ajutat cu investiții serioase din punct de vedere al infrastructurii, al aparaturii, din cadrul Clinicii. Sperăm ca în cel mai scurt timp să ne organizăm şi cu o altă sală, adresabilitatea fiind foarte mare. Facem 5-7 cazuri pe zi, dar e loc de mult mai mult. De asemenea, sperăm să accesăm programe noi şi să reuşim să facem şi alte tipuri de proceduri”, a declarat medicul Paul Traşcă

În Clinica de Cardiologie se lucrează în fiecare zi

„Faptul că această clinică nu funcționează este doar un mit. Lucrăm în fiecare zi. Astăzi am făcut 5 cazuri, iar pentru zilele şi săptămânile următoare avem pacienți programați, dar şi pacienți care vin prin urgență. Înainte de a lucra în această clinică am lucrat şi în spital cu un angiograf mai vechi, iar în total, de când am dat drumul la activitate, de un an şi jumătate, s-au efectuat aproximativ 1000 de proceduri”, a mai adăugat medicul

„Procentul de cazuri rezolvate este de 100% S-au făcut foarte mulți paşi înainte având în vedere că am plecat de la zero şi credem că lucrurile se pot dezvolta şi aici. Colegii mai tineri care vor să învețe vor putea să vină să ne asiste la sală. Astfel putem creşte şi forma împreună o echipă la nivel local ce va putea asigura permanența în continuare”, a precizat dr. Eugen Țieranu