Pacienții au luat cu asalt cabinetele medicilor de familie

0
1796
Processed with VSCO with preset

Autor Cristina Cârstea

Pacienții au luat cu asalt cabinetele medicilor de familie de teama virusului gripal. Mulți dintre aceştia vin şi solicită administrarea vaccinului antigripal, însă acesta nu se mai găseşte nici măcar în farmacii. Medicii de familie spun că vaccinarea trebuia făcută începând din luna octombrie, acum fiind mult prea târziu. Conform reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Dolj până în prezent, în județul Dolj, au fost înregistrate doar 9 cazuri de gripă, în restul cazurilor fiind vorba doar despre viroze sezoniere şi infecții respiratorii specifice acestei perioade.

„Este o adevărată isterie! Policlinicile sunt supraaglomerate! În afară de pacienții programați pentru afecțiunile lor cronice sau acute sunt foarte mulți pacienți care vin şi încarcă programul pentru că se tem că ar putea avea gripă, iar acest lucru se întâmplă la nivel național”, spune dr. Dalida Mosorescu, medic de familie

„În cadrul policlinicii, în care eu şi alți 23 de medici ne desfăşurăm activitatea, nu am înregistrat cazuri de gripă, ci doar viroze sezoniere. Este normal ca acestea să apară în acest anotimp, cu o pondere mai mare decât afecțiunile respiratorii din perioada primăvară și toamnă. Avem cazuri de pneumonii pe care noi le codificăm, infecții ale căilor respiratorii şi ili (influenza-like illness), adică acele afecțiuni care mimează o gripă, dar pe care nu le putem diagnostica ca și gripă decât dacă facem anumite teste de identificare a virusului gripal. Acestea se pot face fie din aspiratul traheo bronșic, fie din exudatul nazal, fie din exudadul faringian. Eu însă nu am înregistrat până acum nici un caz de gripă şi nu am avut mai multe cazuri de pacienți cu afecțiuni respiratorii comparativ cu anii anteriori”, a mai adăugat dr. Dalida Mosorescu

Vaccinarea antigripală şi igiena corespunzătoare- soluții împotriva gripei şi infecțiilor respiratorii

„Profilaxia gripei și a afecțiunilor respiratorii se face printr-o profilaxie specifică-vaccinarea și printr-o profilaxie nespecifică-igiena. Perioada optimă pentru vaccinarea antigripală este în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie. Nu este târziu să se facă vaccinarea nici în luna ianuarie, însă pacienții nu trebuie să intre în panică și să înțeleagă că din momentul în care am administrat vaccinul este nevoie de o perioadă de 10-14 zile pentru a se crea anticorpii care să protejeze organismul. Anul acesta am avut doze suficiete de vaccin şi pentru prima dată după mulți ani am primit vaccinul încă din luna octombrie. Atunci trebuia începută vaccinarea antigriplă. I-am rugat pe toți pacienții cronici să se vaccineze. Unii s-au vaccinat, alții nu. Au fost însă şi  pacienți care și-au cumpărat vaccinul antigripal din farmacii, încă dinainte de a-l primi de la DSP. Sunt convinsă că pacienții care au decedat din cauza gripei, la nivel de țară, nu au avut doar gripă. Acea gripă nu s-a instalat în organismul unui pacient sănătos și care să nu facă parte din nici un fel de categorie de risc”, ne informează dr. Dalida Mosorescu

Medicul de familie a mai precizat că pacienții din grupele de risc trebuiau vaccinați încă din luna octombrie, însă mulți dintre aceştia au refuzat

„Direcția de Sănătate Publică Dolj ne-a cerut săptămâna trecută să spunem dacă mai avem nevoie de doze de vaccin. Răsunsul meu și al multor colegi a fost nu. Am mai avut nevoie de 3 doze pe care pacienții şi le-au cumpărat din farmacii deoarece de la a cere suplimentul de vaccin şi până a-l avea în cabinet sunt niște proceduri care trebuie urmate, urmând 2-3 săptămâni până să-mi fie adus efectiv, iar la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie nimeni nu se mai vaccinează antigripal. Acum toți sună și vor vaccin antigripal. Nici măcar farmaciile nu-l mai au. Pacienții din grupele de risc trebuiau vaccinați atunci când am primit vaccinul, însă nu au vrut”

„Profilaxia nespecifică se referă la igienă. Este important ca atunci când tușim să ținem mâna gură şi să strănutăm pe un șervețel pentru a nu împrăştia microbii. Aceste lucruri țin însă de educația primită în familie, în școli, de cei din sănătate și de cei din media”, spune medicul de familie