O bijuterie arhitectonică a începutului de secol XX și un monument istoric de o valoare inestimabilă, Casa Dianu din Craiova a fost restaurată.

0
1705

Clădirea a renăscut după zeci de ani de paragină și decădere. Simbol al eleganței și al bunului gust de altădată, construcția reușește să impresioneze prin detaliile păstrate intacte, prin numeroase elemente deosebite și prin evocarea atmosferei din casele boierești ale Craiovei de la 1900.

Președinte Comsiliului Județean Dolj -Cosmin Vasile:

„Astăzi, am vizitat casa împreună cu reprezentanții presei locale, cărora le-am vorbit despre ce urmează după finalizarea lucrărilor. Felul în care arată acum clădirea este rezultatul unui efort financiar de aproape 5 milioane de euro, mare parte din fonduri europene atrase de Consiliul Județean Dolj, dar și al unui efort susținut al echipelor de arhitecți, restauratori și constructori care au lucrat cu migală și eficiență la acest proiect.

Lucrarea nu a fost scutită de surprize, dar nici de provocări uriașe pentru specialiști. În timpul renovării, într-una dintre încăperi a fost descoperită, sub alte șapte straturi de vopsea, vopseaua originală, de un roșu aprins. Restauratorii au reușit să scoată la iveală frumusețea inițială a camerei după ce au curățat și reîntregit culoarea originală. La exterior, în timpul operațiunilor de reconstruire a volumelor de pe fațada principală, au descoperit inițialele proprietarului Tache Dianu.

În Casa Dianu se regăsesc elementele originale în proporție de 90%. De asemenea, tâmplăria a fost păstrată în proporție de 97%, restul pieselor deteriorate fiind reconstruite după poze ale vremii.

Odată încheiată această etapă, va urma dotarea clădirii și amenajarea ei pentru funcționalitatea pe care am stabilit că o va avea monumentul istoric: Muzeul Cărții și al Exilului Românesc.

Muzeul va avea în componența sa săli de expoziții permanente și temporare pentru adulți și copii, săli de cercetare și săli multimedia. O parte dintre lucrările valoroase existente în colecțiile bibliotecii județene vor fi interpretate. Interpretarea este de tip interactiv, incluzând transpunerea documentelor în format digital, materiale audio, video și diorame. Acestea vor fi completate de prezentările muzeale clasice.

În muzeu, vor fi amplasate colecţiile de carte și înscrisuri donate Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman” de către personalităţi culturale importante, reprezentative pentru exilul românesc.”

Casa Dianu a fost ridicată în anii 1900 de către Tache Dianu, magistrat, cu studii de Drept la București și Paris. Imobilul, situat pe strada 24 Ianuarie din Craiova, este unul dintre puținele care, în proporție de 90%, păstrează elemente de arhitectură și de interior din timpul în care a fost ridicat.

Casa Dianu din Craiova, edificiu cu statut de monument istoric ce va găzdui Muzeul Cărții și Exilului Românesc, și -a recăpătat  strălucirea cu ajutorul unei echipe de specialiști și artiști plastici, arhitecți, constructori, restauratori. Tavanele sunt acoperite de multiple elemente decorative. ”Stucaturile au fost curățate, restaurate și vopsite. Pentru elementele aurite am folosit foiță de aur de 24 de K adusă din Italia. De altfel, întreaga restaurare s-a realizeazat cu materiale conforme celor care au fost folosite la construcția inițială, la începutul secolului XX”.Ce vă pot spune este că deși a fost o lucrare grea, faptul că am reușit să-i dăm strălucirea începutului de secol 20 ne aduce o satisfacție deosebită.

Procesul de restaurare a constat în lucrări de consolidare structurală, foraje verticale, lucrări de protejare a sobelor cu valoare istorică, a pardoselilor de mozaic și a oglinzilor, a tâmplăriei din lemn de stejar si refacerea componentelor artistice. O atenție deosebită a fost acordată elementelor decorative de la nivelul scafelor perimetrale și rozetelor centrale la tavanele parterului, fiind identificate și luându-se măsurile necesare de protecție a zonelor cu pericol de desprindere. Operațiile de restaurare a componentelor artistice au ca principal obiectiv refacerea compoziției decorative a interioarelor monumentului de arhitectură, prin recuperarea straturilor originale ascunse de invervenții sau degradate de variațiile de temperatură si umiditate cumulate cu vibrațiile si miscările seismice.”, explică directorul general Nicolae Finta

De elementele speciale, care au nevoie de o atenție deosebită, se ocupă și trei tineri din Craiova, absolvenți ai unui program de master în Conservare și Restaurare din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă.

Directorul Bibliotecii Aman-Lucian Dindirică le-a declarat ziaristilor:

„Casa Dianu va avea o funcționalitate unică la nivel național, aceea de „Muzeu al Cărții și Exilului Românesc”, unde se vor găsi 23 de colecții, arhive și alte bunuri care au aparținut unor personalități marcante ale culturii românești, aflate în exil. Valoarea de inventar a operelor care vor fi expuse în casa transformată în muzeu depăşeşte 1,5 milioane de euro.”