„Este cumplit să ai pacienți în Urgență şi să nu ai nici măcar medicamentele de bază…”-declarația unui medic al SCJU Craiova

0
5758

Autor: Cristina Cârstea

În România, sistemul de sănătate se bazează pe asistenţa spitalicească ca principala metodă de intervenţie, țara noastră înregistrând una dintre cele mai mari rate de spitalizare din UE. Pentru mulți pacienți, accesul la medicamente reprezintă o adevărată provocare la fel şi epuizarea medicamentelor compensate încă primele zile ale unei lunii. Această problemă este întâlnită se pare şi la nivelul spitalelor, medicamentele de bază lipsind chiar şi din UPU, aşa cum este şi cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova unde nu există suficiente medicamente.

Acest lucru este susținut atât pacienți, cât şi de medicii care spun că este inadmisibil ca într-un spital județean să nu existe nici măcar medicamentele de bază. Unul dintre medicii din UPU ne-a declarat că este cumplit să ştii că nu poți face nimic pentru pacienții veniți în Urgență, fiindcă nu ai cele necesare.

„Când sunt de gardă şi nu am nici măcar un medicament în Urgență, nimic cu care să pot să ajut un om în suferință, este de nedescris. Nu avem nici măcar medicamentele de bază, nimic! Doamne, fereşte să nu ne îmbolnăvim vreunul dintre noi! Am ajuns bătaia de joc a tuturor, nu mai poți avea încredere în nimeni. Ni se spune că săptămâna viitoare se rezolvă, dar întreb, săptămana viitoare, anul acesta? Vom muri linșați de pacienți și aparținători şi pe bună dreptate, însă ce poți să faci cu un om care a muncit o viață în CAP și acum are o pensie de 20 de lei? Multor pacienți le-am dat bani din buzunar să își cumpere mancare şi medicamente și să aibă cu ce să ajungă acasă, iar o parte dintre ei s-au întors să ne mulțumească. Asta o știu doar eu, personalul medical și pacienții pe care i-am ajutat.”, susține unul dintre medicii SCJU Craiova

Pentru a afla care este situația în acest moment, a fost contactată conducerea spitalului care ne-a făcut legătura cu economistul spitalului, Ancuța Toca.

„Eu sunt economist şi nu cunosc situația exactă. Stocul de medicamente este actualizat  de fiecare dată când sosesc medicamente de la furnizori. Există comenzi care au fost efectuate la sfârşitul anului 2019 pe baza referatelor de necesitate făcute de către medicul şef din UPU, însă care nu au fost onorate din cauza intrării în vacanță a firmelor de medicanente. Acestea trebuie să ajungă însă până la sfârşitul lunii. În general, în perioada 20-25 decembrie-10 ianuarie, firmele de medicamente intră în vacanță. Însă din 10 ianuarie şi până în prezent am primit zilnic medicamente de la furnizori.”, ne-a declarat Ancuța Toca, economistul SCJU Craiova

Deşi s-au făcut numeroase investiții pentru îmbunătățirea serviciilor medicale din România, lipsurile din sistem continuă să persiste. Anual, din cauza disfuncțiilor sistemului sanitar, mor aproximativ 60.000 de oameni. Dacă s-ar fi acționat efcient, majoritatea acestor decese ar fi putut fi evitate. Din cauza disfuncțiilor sistemului şi a prevenției deficitare, incidenţa hepatitei B este dublă faţă de media UE şi avem cea
mai mare incidenţă a tuberculozei din UE, în timp ce femeile din România înregistrează o rată ridicată a decesului din cauza cancerul de col uterin, afecțiune care, depistată la timp, poate fi tratată cu succes.

Sursă: Un sistem sanitar centrat pe nevoile cetățeanului-Raportul Comisiei Prezidenţiale pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniul sănătăţii publice din România