„O viață în slujba pacienților” -Dr. Septimius Antonie, medic specialist în Medicina de Urgență

0
6989
Dr. Antonie Septimius

Autor: Cristina Cârstea

Medicina de urgență este una dintre cele mai grele și totodată cele mai frumoase meserii. Nimic nu se compară cu sentimentul că ai putut salva o viață și cu mulțumirea pe care o primești de la pacienți și aparținători. Medicii de urgență sunt adevărați eroi, sunt oameni care luptă pentru ca alții să trăiască. Pentru medicii de urgență nu există sărbători, iar de cele mai multe ori lipsesc de la momentele importante din familie, iar asta pentru că urgențele nu așteaptă. Satisfacțiile însă sunt imense și compensează tot efortul și toate nopțile nedormite.

Dr. Antonie Septimius

Dr. Antonie Septimius este unul dintre eroii care a luat decizia de a-și pune viața în slujba pacienților, devenind astfel unul dintre cei mai iubiți medici de urgență din țară. De 20 de ani duce mai departe meseria tatălui său, continuând să salveze vieți. Medicul specialist lucrează în cadrul UPU-SMURD Craiova și spune că, pentru el, medicina de urgență a devenit treptat „o mare iubire”.

„Sunt cazuri care te marchează, însă satisfacțiile sunt imense. Nu știu câți oameni din țară au avut ocazia să cunoască un asemenea sentiment. Este ceva deosebit. Nu pot explica în cuvinte. Meseria de medic este foarte grea, dar este și extraordinar de frumoasă. Pentru mine medicina de urgență a început în 1999, când am început să lucrez în serviciul SMURD și treptat a devenit o mare iubire, o a doua familie, uneori fiindu-mi greu să mă împart între familia de acasă și cea de la serviciu, mărturisește medicul

Dr. Antonie Septimius

Influența tatălui în alegerea carierei

„Tatăl meu a lucrat la Serviciul de Ambulanță Dolj și a avut o influență pozitivă asupra alegerii meseriei mele. Mi-am dorit foarte mult să pot face pentru oameni cel puțin jumătate din ce a făcut tatăl meu. Când a aflat că aleg Medicina de Urgență m-a încurajat și la fel a făcut întreaga familie. Mereu m-am bucurat de susținerea lor, iar asta a însemnat mult pentru mine, afirmă medicul specialist Dr. Antonie Septimius

Primul caz ca medic în cadrul SMURD

Dr. Antonie Septimius

„Sunt lucruri pe care nu ai cum să le uiți vreodată. Îmi amintesc cum un soldat fusese împușcat la Balta Verde. Doi soldați din Vaslui, foști colegi de școală, făceau armata împreună, iar la schimbul de gardă s-au jucat și au uitat că unul dintre ei are un glonț pe țeavă… și așa s-a produs tragedia. Sunt foarte multe cazuri care m-au marcat. Eșecul este cel carete marchează de fiecare dată, însă tragediile și cazurile în care au fost implicați copii au un impact puternic, mărturisește medicul

Medicii din cadrul SMURD sunt medicii în care oamenii își pun toate speranțele atunci când apelează numărul de urgență, însă nu puține sunt cazurile în care aceștia au fost agresați de către aparținători

„Majoritatea oamenilor ne așteaptă cu sufletul la gură, plini de speranță, crezând că suntem ultima lor șansă, însă se întâmplă să întâlnim și persoane ostile, aparținători recalcitranți și agresivi, aflați uneori sub influența băuturilor alcoolice și care nu înțeleg gravitatea problemei, spune dr. Antonie Septimius

Elicopterul în Serviciul de Urgență- un vis împlinit

Dr. Antonie Septimius

„Elicopterul a fost un vis care s-a împlinit în decembrie 2012. Încă de când am intrat în SMURD îmi doream foarte mult ca acest lucru să se realizeze și poate că a fost cel mai frumos vis al meu împlinit în SMURD. În elicopter adrenalina este la maxim. Este diferit să acorzi primul ajutor la spital, atunci când ești înconjurat de o echipă mare de medici sau pe Ambulanță, când poți opri mașina să te ocupi de caz, și altfel este în timpul zborului, când nu poți face nimic. Pe timpul zilei, dacă permit condițiile meteo, poți ateriza de urgență, însă noaptea este practic imposibil.

Înainte de a pleca, pacientul trrebuie pregătit extraordionar de bine. Infarctul se poate întâmpla oricând. Am avut un pacient pe care l-am preluat de la Spitalul Județean Nr.1 Craiova cu infarct și care a făcut stop cardiorespirator în timpul zborului. Înainte de a-l prelua l-am întrebat cum se simte și ne-a spus că are mâna stângă amorțită. În timpul zborului spre București, ne-a spus că i-au amorțit ambele mâini și atunci a făcut stop cardiorespirator. Și-a revenit la scurt timp, a avut tulburări de ritm cardiac, iar când am aterizat era conștient și ne-a spus că singurul lucru care îl supără este mâna stângă care este în continuare amorțită. Nu pot descrie ce a simțit intreaga echipă în timpul zborului, povestește medicul de urgență

Soția este medic, iar copiii îi calcă pe urme
Copii dr. Antonie Septimius
Cei doi copii ai medicului Antonie Septimius

„Suntem la cea de a treia generație de medici. Fiica mea este medic rezident, anul întâi, la Psihiatrie, iar fiul meu este în clasa a VIII-A, la Colegiul Național „Frații Buzești și iși dorește să devină tot medic. Soția mea este și ea medic, iar eu am urmat tradiția tatălui meu

Medicul spune că una dintre pasiunile lui este sportul și a încercat să îmbine această pasiune cu medicina de urgență, oferind de multe ori ca și voluntar suportul medical sportivilor

Dr. Antonie Septimius

„Sunt pasionat de sport, în general, însă în principal îmi place fotbalul. În timpul liber îmi place să ofer asigurarea medicală sportivilor, iar de multe ori mă duc ca și voluntar. S-a întâplat ca sportivii mei preferați să apeleze la serviciul de medicină de urgență, iar eu eu să fiu de gardă. Am fost bucuros că am putut să-i ajut, spune medicul

Comunicarea este un atu foarte important în această meserie. Medicul spune că pentru a putea rezolva problemele pacientului, trebuie să te apropii de acesta și să încerci să-l cunoști. Medicul este foarte iubit de către pacienți, iar aceștia îi mulțumesc de fiecarte dată atunci când îl întâlnesc

„Sunt pacienți pe care i-am primit în stop cardiorespirator, dar care trăiesc și astăzi. Satisfacția este imensă. Am fost căutat după luni de zile de pacienți pentru a îmi mulțumi. Mulți mă întreabă dacă îi recunosc și apoi îmi mulțumesc pentru tot ce am făcut pentru ei sau pentru o persoană apropiată lor. Este extraordinar, afirmă dr. Antonie Septimius

Problemele de sănătate, singurul motiv care l-ar putea face să renunțe

„Medicina de Urgență nu ține cont de sărbători. Pentru noi Paștele și Crăciunul sunt zile de lucru obișnuite. Este totuși destul de greu să le spui „la mulți ani copiilor prin telefon. Atunci când erau mici, îmi doream să fiu cât mai aproape de ei și de familie, însă niciodată nu m-am gândit să renunț. Probleme de sănătate ar fi cel mai probabil singurul lucru care m-ar face să renunț la medicina de urgență, mărturisește medicul