Donații la cros pentru bolnavii de epilepsie

0
897

Craiovenii au alergat în această dimineață pentru a da o mână de ajutor bolnavilor de epilepsie. 170 de oameni au alergat la crosul organizat de Lions Club Craiova. Participanții au achiziționat kit-uri în valoare de 70 şi 90 de lei. În baza kitu-lui aceştia au primit tricoul oficial, numărul de înscriere, tichetul de tombolăm şi un voucher.

În total, în urma acțiunii s-au strâns 13.600 lei. Banii vor merge către achiziționarea a patru aparate video EEG prin care se poate dezvolta rețeaua de Telemedicină în Epilepsie.

Evenimentul face parte din cel mai mare cros pentru epilepsie din România – Epilepsy challenge. Acesta a început pe 26 mai, în Timișoara, iar evenimente similare au fost organizate simultan, în afară de Craiova, și în Alba Iulia, Bacău, Baia-Mare, Brașov, Sibiu, Târgu-Mureș, București și Cluj-Napoca.

„Din cauza lipsei unor Centre de Epilepsie şi Monitorizare EEG în oraşele mai mici, foarte mulți dintre aceşti oameni fie nu sunt diagnosticați şi tratați, fie depun eforturi mari călătorind sute de kilometri pentru o consultație de aproximativ o oră într-un oraş mai mare. Ne propunem să ajutăm aceşti oameni să aibă şansa la un diagnostic rapid şi corect urmat de un tratament eficient şi monitorizare”, spun reprezentanții Lions Club Craiova.