Cum puteți beneficia de tratament în străinătate

0
779

Persoanele asigurate în sistemul de sănătate pot beneficia de îngrijiri medicale atunci când se află într-un alt stat din Uniunea Europeană. Tot mai mulți doljeni aleg să se trateze în străinătate. Dacă străinii vin în România de cele mai multe ori pentru tratamente stomatologice, românii merg la spitalele de peste hotare, de regulă, pentru tratarea unor afecțiuni grave. Austria, Turcia, Marea Britanie, Germania sunt țările pe care le aleg cei mai mulți.

Pacienții care sunt tratați în străinătate primesc sumele cheltuite

Pacienții românii pot să primească servicii medicale în afara țării pe care mai apoi Casa de Asigurări de Sănătate să le deconteze dacă dețin și prezintă cardul european de sănătate. Acesta este valabil șase luni. Nu trebuie însă confundat cu cardul național de asigurări de sănătate. Cardul european oferă pacienților acces la serviciile medicale din sectorul public, spitale, farmacii și, totodată, decontarea serviciilor medicale prin primirea banilor înapoi în cazul în care asiguratul plătește o sumă de bani pentru serviciile medicale primite.

Pentru intervențiile mai complicate, cum ar fi operațiile, pentru care nu se găsește tratament în România, există un program al Ministerului Sănătății prin care pacienților care sunt tratați în străinătate li se decontează sumele cheltuite în baza formularului E 112. Asiguratul este nevoit să suporte cheltuielile pentru asistenţă medicală dacă nu prezintă cardul european de sănătate, certificatul provizoriu pentru înlocuirea acestuia sau dacă unitatea sanitară de la locul de şedere temporară nu recunoaşte cardul.

Pacientul asigurat trebuie să formuleze o cerere către Casa de Asigurări

Pentru a-și recupera cheltuielile efectuate, la momentul întoarcerii în țară, pacientul asigurat trebuie să formuleze o cerere către Casa de Asigurări la care este asigurat, însoțită de documentele justificative ale cheltuielilor efectuate și solicitate. Pe baza unei astfel de cereri, asiguratului i se pot rambursa costurile serviciilor medicale.