Bunavestire Craiova, spital de top în preferințele pacienților

0
2035

Mii de pacienți tratați anual. Oameni care vin în cârje și pleacă pe picioarele lor. Bolnavi care recomandă spitalul tuturor celor pe care îl întâlnesc. Situat într-o zonă liniștită și înconjurat de o grădină superbă, Spitalul Top Med Bunavestire din Craiova oferă la cele mai înalte standarde tratament de reabilitare medicală, geriatrie și gerontologie, proceduri medico-balneare de terapie recuperatorie și fizioterapie, în regim ambulator sau cu spitalizare continuă și de zi.

Poveștile pacienților tratați aici vorbesc despre medicii bine pregătitți, despre asistenții grijulii și mereu atenți la nevoile bolnavilor, dar și despre un spital care oferă tratamente la nivel european. Mulți dintre pacienți au găsit aici puterea de a lupta și de a depăși sechelele lăsate de o boală gravă. Este și cazul lui Marian. Are 43 de ani. Este din Caracal. În urmă cu aproximativ un an viața i s-a schimbat într-o clipă. Muncea de ceva timp în Belgia. Era plecat în străinătate pentru un loc de muncă și un trai mai bun. Din cauza muncii mult prea solicitante și a stresului a suferit un accident vascular cerebral. De atunci a rămas paralizat. Nu se mai putea mișca și vorbi. O perioadă a făcut recuperare medicală în Belgia. S-a întors apoi în țară. Are nevoie în continuare de ședințe de recuperare medicală. A auzit de Spitalul Buvanestire din Craiova și a venit aici pentru tratament.

Pacient cu AVC, întors din Belgia, face recuperare la Bunavestire

Doctorița Gavrilă este cea care i-a stabilit conduita terapeutică și procedurile de care are nevoie. Cu ajutorul terapiei făcute a început să meargă din nou. Încet a reînceput să și vorbească, încă mai are dificultăți, dar terapia făcut la Spitalul Bunavestire îl ajută să redevină omul care a fost înainte de accidentul vascular cerebral.

„Sunt foarte mulțumit de tratamentul de aici, dar și de condițiile din saloane. Medicii și asistentele se comportă foarte frumos. Sunt foarte mulțumit de doamna doctor Gavrilă. Cu ajutorul lor sunt sigur că o să îmi revin, am mare încredere în echipa medicală de aici”, spune bărbatul.

„Sunt condiții excepționale și de tratament și de cazare”

În același salon cu Marian îl găsesc și pe nea Mihai. Are 70 de ani, dar arată de 50. Îmi spune că tratamentele făcute la Spitalul Bunavestire îl țin tânăr și sănătos. Nu este pentru prima dată internat aici. A mai venit și anul trecut. Pentru că a fost foarte mulțumit de rezultate, s-a reăntos pentru câteva ședințe de recuperare. Că de, așa e de la o vârstă, te mai doare una, alta, spunea nea Mihai. Îmi spune că ceea ce îi place cel mai mult aici este grija și atenția cadrelor medicale pentru toți pacienții.

„Asistentele vin în fiecare dimineață la pat, în salon. Ni se ia tensiunea, ne duc la proceduri. Sunt condiții excepționale și de tratament și de cazare. Am cunoștințe care s-au tratat tot aici și care mi-au recomandat acest spital. Am venit și am văzut că într-adevăr așa este. Nu se compară cu alte spitale. Aici este ordine. Asistentele sunt foarte atente”, spune pacientul.

De-a lungul anilor a mai trecut și pe la alte spitale, a mers și în stațiuni pentru tratament. Nicăieri nu i-a plăcut ca aici. Aici se simte ca acasă. Mâncarea e bună, în salon are televizor și frigider.

„Am mai fost și la alte spitale de recuperare din țară, dar aici îmi place cel mai mult. Acolo aștepți mult, nu se gândește nimeni numai la tine. Aici este o organizare foarte bună. Este o echipă de tineri care chiar se propcupă de pacienți cu adevărat. Eu fac mai multe proceduri. Sunt nelimiatte procedurile, medicul îți recomandă ce ai nevoie în funcție de afecțiunea pe care o ai. Un alt avantaj este faptul că se face tratament și sâmbătă și duminica. De 30 de ani tot fac recuperare la Felix, la Herculane, dar aici la Spitalul Bunavestire se cunosc cele mai bune rezultate”, spune pacientul mulțumit.

Pacienții se bucură de grădina plină de flori a spitalului

Și nea Mihai și Marian spun că la Spitalul Top Med Bunavestire din Craiova nu se simt ca într-o unitate medicală. În fiecare seară se bucură de frumoasa grădinăamenajată în curtea spitalului. Grădina e plină de trandafiri, asta îi ajută să nu ducă dorul de casă. Mă roagă să le fac și o poză aici pentru că „le e drag” și vor să aibă o amintire. Mai mult îmi spun să le pun poza în ziar „ca să vadă și restul lumii ce frumos e aici”.

„Toată lumea care a fost internată aici are cuvinte de laudă”

Tot în curtea Spitalului Bunavestire din Craiova o găsesc și pe Sabina Stancu. A venit în urmă cu două zile la tratament și e încântată de tot ce a găasit aici. Abia așteaptă să o sune cele dou fete plecate în Irlanda să le spună că a ajuns într-un altfel d spital, un spital unde e curat și ți se vorbește frumos.

„Curățenia este perfectă. Nici nu se compară cu alte spitale. Sunt mulțiumită de procedurile pe care le fac. Ne simțim apreciați și respectați de medici și asistenți. Toată lumea care a fost internată aici are cuvinte de laudă. Eu am coxartroză. Mă doare rău șoldul și durerea se lasă pe picior în jos, de accea am venit să fac tratament aici. Sunt mulțumită de acest spital și îl recomand și altora. Mâncarea este foarte bună. Cel mai frumos aici este că faptul că esti primit și tratat cu o vorbă bună. Toate contează. E important să vezi că toți își dau interesul să îți fie bine, așa simți că te vindeci mai repede”, spune pacienta de 71 de ani.

Baza de tratament este dotată cu aparatură medicală la cele mai înalte standarde

Baza de tratament a Spitalului Top Med Bunavestire din Craiova este dotată cu aparatură medicală specifică, amplasată la parterul clădirii, are o suprafață de cca 400 mp, în cadrul căreia se desfășoară procedurile medico-balneare.
Persoanele internate beneficiază de asistență medicală permanentă. Spitalul de recuperare oferă servicii de spitalizare de zi sau continuă, în contract cu CAS Dolj, cu prețuri de la 55 lei/zi.